Misplaced Pages

Revision as of 11:36, 19 May 2014

Part of a series on
Books of the New Testament
Papyrus 46, one of the oldest New Testament papyri, showing 2 Cor 11:33–12:9
Gospels and Acts Four Evangelists Matthew Mark Luke John Lukan Acts Acts of the Apostles
Epistles and Apocalypse Pauline epistles Romans 1 Corinthians 2 Corinthians Galatians Ephesians Philippians Colossians 1 Thessalonians 2 Thessalonians 1 Timothy 2 Timothy Titus Philemon Hebrews Catholic epistles James 1 Peter 2 Peter 1 John 2 John 3 John Jude Apocalypse Book of Revelation
Authorship Luke-Acts Johannine works Pauline epistles Hebrews Petrine epistles
Related topics New Testament canon New Testament manuscripts Synoptic Gospels Johannine literature (epistles) Pastoral epistles
Bible portal Christianity portal
v t e

The Book of Revelation, often known simply as Revelation or the Apocalypse, is the final book of the New Testament and occupies a central place in Christian eschatology. Written in Koine Greek, its title is derived from the first word of the text, apokalypsis, meaning "unveiling" or "revelation." The author of the work identifies himself in the text as "John" and says that he was on Patmos, an island in the Aegean, when he was instructed by a heavenly figure to write down the contents of a vision. This John is traditionally supposed to be John the Apostle, although some historical-critical scholars reject this view. Recent scholarship has suggested other possibilities including a putative figure given the name John of Patmos. Most modern scholars believe it was written around AD 95, with some believing it dates from around AD 60.

The book spans three literary genres: epistolary, apocalyptic, and prophetic. It begins with an epistolary address to the reader followed by an apocalyptic description of a complex series of events derived from prophetic visions which the author claims to have seen. These include the appearance of a number of figures and images which have become important in Christian eschatology, such as the Whore of Babylon and the Beast, and culminate in the Second Coming of Jesus Christ.

The obscure and extravagant imagery has led to a wide variety of interpretations: historicist interpretations see in Revelation a broad view of history; preterist interpretations treat Revelation as mostly referring to the events of the apostolic era (1st century), or—at the latest—the fall of the Roman Empire; futurists believe that Revelation describes future events; and idealist or symbolic interpretations consider that Revelation does not refer to actual people or events, but is an allegory of the spiritual path and the ongoing struggle between good and evil.

The Book of Revelation is the only apocalyptic document in the New Testament canon, although there are short apocalyptic passages in various places in the Gospels and the Epistles.

Mioara Năzdrăvană, Turma Ei Şi Apocalipsa

     Cartea prezinta un studiu biblic aprofundat si comparat cu alte discipline: istorie, cartografie antica, toponimii nationale si edenice, doctrine politice care au dat nastere unui nou sistem de guvernare inspirat dupa cel instituit de Dumnezeu prin Prorocul Samuel(1 Sam. cap.8-10), adaptat de mine la invataturile evanghelice ale Domnului  Isus Hristos care prin Botezul in Numele Sau desfiinteaza clasele sociale, lupta de clase si orice forma de discriminare(Galateni 3:27).
     Cartea evoca misiunea spirituala profetica ce trebuie sa aiba loc ca efect al trezirii si renasterii poporului nostru in timpul apocaliptic, vocatie mostenita din strabuni de geto-daci si urmasilor lor potrivit prorociilor biblice si extrabiblice.Din premoniţiile avute şi din cercetările mele biblice am înţeles că ignoranţa face ca istoria să fie pe cale să se repete pentru a treia oară în sens malefic, pentru ţara noastră riscă să dispară ca stat, deoarece nu respectă rânduielile(de guvernare si de inchinare duhovnicesti), Legile şi voinţa lui Dumnezeu, căci deşi România este tară eminamente creştină, totuşi Statul ei este proclamat laic nerecunoscând supremaţia lui Dumnezeu deasupra sa, iar Biserica Naţională ortodoxă a cărei enoriaşă sunt, este organizată ca Patriarhie si se manifesta ca si cum ar fi „stat în stat”. De aceea, Biserica crestina ortodoxa a deviat de la misiunea sa spirituală de a fi „Casa Duhovnicească(Comunitate spirituală)”:

- cu apostolie numită preoţie sfântă în sens simbolic pentru că preoţia împărătească a Domnului va fi instituită abia la întoarcerea Sa potrivit Evangheliei după Matei 19:28 coroborat cu Apocalips 20:4, când va fi instaurată deplin şi Împărăţia Teocratică Absolută(în care Unsul Domnului deţine şi autoritatea statală şi cea bisericească) a lui Dumnezeu(Împărăţia Salemului de o mie de ani) pentru a fi întronizat Isus Hristos şi pe pământ ca Împărat al împăraţilor şi Domn al domnilor(Împărat al Salemului-Evrei 7:2; Zaharia 14:9); care să Il slujescă pe Domnul NU să-L înlocuiască ca Mare Preot Împărătesc pentru că preoţia Lui după rânduiala lui Melhisedec este netransmisibilă muritorilor(Evrei 7:24) deoarece El este Veşnic Viu şi este mai presus de orice(Psalm 47:9) şi decât tovarăşii Lui Apostolii(Evrei 1:9; Ioan 3:31; Psalm 45:7;Matei 28:18; ); Până la întoarcerea Domnului forma de guvernare monarhică constituţională(în care autoritatea statală este independentă de autoritatea religioasă aşa cum a instituit-o Dumnezeu prin Prorocul Samuel-1 Sam.cap.8-10) moştenită de El de la Regele David trebuie să fie păstrată pentru că nici un om muritor nu poate fi Înlocuitorul sau Locţiitorul lui Isus Hristos care este Singurul Om care întruchipează pe pământ Chipul Tatălui Ceresc şi Plinătatea Dumnezeirii - Coloseni 1:15-19), deoarece numai El este născut direct din Duhul Sfânt al Tatălui Ceresc. - care să aducă lui Dumnezeu jertfe(ofrande) duhovniceşti plăcute lui Dumnezeu prin Isus Hristos: ascultarea de Cuvântul, Legea şi rânduielile lui Dumnezeu, dreptatea, mila, credincioşia, (1 Petru 2:5; Isaia Cap.1; Psalm 119;); - care să se închine „în duh şi adevăr”(Ioan 4:24)şi să slujească numai Tatălui în Numele Domnului Isus Hristos(Matei 4:10; Deuteronom 6:13 şi 10:20; Iosua 24:14; 1 Sam.7:3; Apoc. Cap.4 şi 5 coroborate cu Apoc.14:7 şi 22:9) pentru că Dumnezeu este Duh(Ioan 4:24); Închinarea la sfinţi, relicvele, şi icoanele lor constituie idolatrie, pentru că potrivit Decalogului avem Un Singur Dumnezeu(Sfânt) Adevărat, sfinţii numiţi de Biblie „dumnezei”(Ioan 10:33; Psalm 82:6), copiii lui Dumnezeu(Ioan 1:12), sunt consideraţi neprihăniţi prin Har Divin(Romani 1:16-32), sunt sfinţiţi şi îndumnezeiţi sau înduhvniciţi prin răscumpărarea şi mântuirea în Hristos.

     Salvarea ţării, trezirea şi renaşterea poporului nostru pentru începerea misiunii spirituale nu poate avea loc decât prin reorganizarea Bisericii şi revenirea ei la rânduiala apostolică a Bisericii primare, căci ortodoxia este o doctrină politică-religioasă instituita de Imperiul Bizantin pentru renaşterea fostului Imperiu Roman, pentru al cărui deziderat a fost falsificată identitatea şi istoria noastră. Astfel Papalitatea ne-a proclamat „latini”prin manipulare şi falsuri , iar Patriarhia răsăriteană bizantină ne proclamă „traci” pentru a-şi vedea visul împlinit de a renaşte fostul Imperiul Roman cu capitala la Constantinopol măcar, dacă la Roma este imposibil de realizat.
    Epistola apocaliptică către Îngerul Bisericii din Laodicea vă este adresată deoarece „Laodicea” este un străvechi oraş Sirian populat de o minoritate geto-dacă. Această cetate anterior s-a numit şi „Ramitha” şi însemna „Cetatea Soarelui” amintind de „Cetatea Nimicirii(Soarelui)” din Egipt despre care vorbea Isaia ca fiind capitala idolatriei lumii. Dacă veţi citi cea de-a doua carte a mea: TREZIREA ROMÂNIEI PENTRU VENIREA LUI MESIA, veţi înţelege că Laodicea arată faptul că poporul geto-dac în timpul de apoi se află în stare de robie şi politico-administrativă şi spirituală, deoarece Statul Havila a fost nimicit şi strămutat de Dumnezeu pentru idolatrie ca şi Israel. Deşi Israel s-a reconstituit ca stat totuşi nu a recunoscut Regatul Salemic ca forma de guvernare instituită de Dumnezeu prin Prorocul Samuel şi moştenită de Hristos. „Ieru/salem” însemnă Oraşul(Cetatea) Salemului(Păcii) lui Dumnezeu.
     Există Prorocii biblice apostolice şi cristice privitoare la alegerea unui Neam din mijlocul Neamurilor care să poarte Numele lui Dumnezeu(YHWH) şi să aducă roadele cuvenite lui Dumnezeu(Refacerea Regatului Salemului Divin) în acest teritoriu unde a fost strămutat poporul supravieţuitor al Havilei, şi abia apoi Dumnezeu va ridica din nou şi Cortul(Dinastia) lui David- Fapte 15:13-16. Trezirea, renaşterea şi misiunea poporului nostru va începe dacă şi numai dacă veţi accepta adevărul profetic căci stă scris că oricine iubeşte minciuna şi trăieşte în minciună NU VA INTRA ÎN ÎMPĂRĂŢIA LUI DUMNEZEU-Apoc.22:15. Poporul nostru are o identitate falsă, este pe cale să se trezească şi este manipulat să accepte o nouă identitate falsă pentru a sprijini Fiara a patra din Daniel care va reînvia în timpul din urmă ca Fiara a opta-Apoc.17:11-18.
     Pentru a pune în aplicare rânduielile divine potrivit legilor profetice eu am întocmit şi un PROIECT DE REVIZUIRE A CONSTITUŢIEI CA PRINCIPATUL DACIEI. Am adaptat forma de guvernare divină învăţăturilor evanghelice şi situaţiei noastre. Am optat pentru PRINCIPAT pentru că creştinismul desfiinţează clasele sociale şi formele de discriminare(Galateni 3:27) de orice tip pentru că toţi cei Botezaţi în Numele lui Hristos primesc dreptul de înfiere divină şi se numesc copiii lui Dumnezeu(Împăratul şi Domnul Suprem) al Universului. Astfel că fiecare creştin este considerat din punct de vedere spiritual un principe. Dar cum în orice dinastie domneşte doar cel mai competent, drept şi neprihănit tot astfel este şi în Dinastia spirituala a lui Isus Hristos din care face parte şi poporul nostru.
    Pentru edificare PROIECTUL DE REVIZUIRE A CONSTITUŢIEI PENTRU MODIFICAREA FORMEI DE GUVERNARE poate fi citit de pe website-ul meu: http://www.salemmitha-romania.wenode.ro  Trebuie sa mentionez ca am incercat sa-l promovez prin intermediul unei petitii online dar a fost sabotat de un fiu al intunericului de la petitie online care l-a preluat si postat pana la jumatate, iar de la jumatate au postat integral un alt proiect-pamflet care sa creeze impresia ca petitia online era o gluma proasta. De aceea, am fost nevoita sa anulez petitia online.  

PATRU PRINCIPII FUNDAMENTALE PENTRU NOUL SISTEM DE GUVERNARE CARE SĂ INSTAUREZE CU ADEVĂRAT UN STAT DE DREPT, SOCIAL, CREŞTIN, DEMOCRAT

Procesul de instituire al imaginii statului eminamente creştin în memoria colectivă trebuie să treacă într-o etapă nouă, cea a spiritualizării şi sacralizării poporului şi sistemelor sale reprezentative: Statul creştin (NU LAIC) şi Biserica creştină. Rămânând la instituirea simbolică de tip transcendental, statul trebuie perceput ca ceva superior, exterior şi preexistent societăţii omeneşti, fiind conceput şi instituit Dumnezeu încă de la întemeierea lumii prin intermediul oamenilor providenţiali: după căderea în păcat a lui Adam primul Patriarh al Edenului până la Noe ultimul Patriarh antedeluvian, urmat de întâiul său născut Sem primul Patriarh postdeluvian, Asur a fost al doilea Patriarh postdeluvian, era străbunul sumerienilor şi întemeietorul Imperiului Asirian- căzut sub ocupaţie Babiloniană din cauza idolatriei, motiv pentru care Dumnezeu a ales ca succesor al Regatului Său pământesc un alt descendent al lui Sem, pe Arpacşad al treilea Patriarh postdeluvian străbunul arienilor înrudiţi cu sumerienii. Sumerienii şi Arienii au fost cele mai străvechi Neamuri postdeluviene, pentru că Asur şi Arpacşad erau fraţi şi au trăit în aceeaşi epocă. Descendenţii direcţi(arienii) ai lui Arpacşad au dat naştere la două ramuri genetice prin cei doi fraţi Peleg şi Ioctan, ambii find fiii lui Eber- în timpul căruia arienii sau numit „evrei” după numele lui. Deci evrei nu sunt doar israelienii aşa cum eronat se crede în prezent, ci evrei sunt şi ceilalţi confraţi ai lor descendenţi din Avraam (descendentul lui Peleg) din care s-au născut: ismailiţii descendenţii lui Ismail fiul egiptencei Agar cea de-a doua soţie a lui Avraam şi fiii răsăritului descendenţi ai celor şase fiii ai Cheturei cea dea treia soţie a lui Avraam, precum tot evrei sunt şi toţi descendenţii lui Ioctan( fratele lui Peleg), care a avut treisprezece fii, între care se afla şi Havila străbunul geto-dacilor care era al doisprezecelea. Ceea ce înseamnă că evreii erau tot arieni - descendenţi ai lui Arpacşad. Şi pentru că arienii îşi schimbaseră numele etnic după fiecare Patriarh străbun, de aceea au lăsat impresia că au pierit în negura vremurilor. Peleg era străbunul pelasgilor şi era al cincilea Patriarh postdeluvian, moment de la care intră în scenă a doua ramură genetică a lui Eber, căci Peleg a fost succedat la conducerea Pelasgiei, nu de un descendent direct, ci de Havila- nepotul său de frate, care era se pare al şaselea Patriarh postdeluvian. Havila era străbunul aviilor, căci potrivit lui Homer numele etnic „aviii” este un diminutiv de la „haviii” format din cel de „haviţi”. Aviii în sens figurat s-au numit geto-daci în timpul lui Avraam, după destrămarea Imperiului Pelasg, iar după destrămarea Daciei şi-au luat numele de valahi, mai multe detalii, argumente şi dovezi cartografice despre etimologia numelui etnic, genealogia, etnogeneza şi istoria străveche a primului stat edenic străbun găsiţi în cartea mea: TREZIREA ROMÂNIEI PENTRU VENIREA LUI MESIA, apărută la Editura INFAROM-2013). Deci potrivit Genezei Havila a condus Imperiul Pelasg(Arian) în care erau toate triburile(Neamurile) ariene nu doar descendenţii săi direcţi. Patriarhia aparţinea gintei (grup de oameni cu acelaşi strămoş) ca formă de guvernare şi nu avea preoţie pământească, căci se subordona prin intermediul Patriarhului direct Marelui Preot Ceresc al Dumnezeului Prea-Înalt care Se pogora pe pământ în Chip de Om sub diverse Nume simbolice ce exprimau atributele Sale divine, întâlnindu-se faţă către faţă cu conducătorul poporului Său, dovadă că potrivit Bibliei toţi Patriarhii L-au întâlnit, ca şi Patriarhul Avraam care L-a cunoscut sub Numele de Melhisedec (Evrei 7:2; Geneza 14:17-20), şi tot astfel şi ultimul Patriarh Iacov(Israel) L-a înfruntat luptându-Se cu El corp la corp pentru a fi binecuvântat fără să ştie că era Fiul lui Dumnezeu(Geneza 22:34-32). În acea epocă numai egiptenii aveau preoţie pământească (practicată în prezent şi de masonerie), pentru că ei optaseră pentru civilizaţia organică( a materialismului şi consumerismului a lui Lucifer). Aceast tip de preoţie pământeană egipteană şi masonică denumită simbolic „Prorocul Mincinos” potrivit Bibliei, va exista până la revenirea lui Isus, care o va arunca în Iazul de Foc împreună cu a ei Fiara(Forma de guvernare a civilizaţiei organice( a materialismului şi consumerismului) şi absolutiste autoproclamată de origine divină, în care monarhul are in mâinile sale şi autoritatea statală şi pe cea religioasă -Apoc.cap.19:20 ca şi Isus - Prorocul Suprem - Psalm 45:7; Evrei 1:1-9, Dumnezeul dumnezeilor-Dan.2:47, Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor-Apoc.19:16, precum şi Mare Preot Împărătesc după rânduiala lui Melhisedec-Evrei 7:2). Havila ca nepot de frate al lui Peleg a guvernat întrega Pelasgie care în timpul său era numit Imperiul Pelasg(Arian) din care făcea parte şi tribul aviilor –descendenţii săi direcţi. Deci ca limbi străvechi, în afară de limba sumeriană şi babiloniană a existat şi limba pelasgă(ariană) căci în timpul lui Peleg, Dumnezeu a încurcat limbile la Babel şi a împărţit pământul între cei trei descendenţi ai lui Noe, creând cele trei continente străvechi: Asia, Africa şi Europa, căci iniţial ele constituiau un singur continent numit PANGEEA. Aşadar potrivit Bibliei în perioada postdeluviană(după Potop) pe pământ după Babel s-au născut iniţial trei limbi şi trei Neamuri străvechi corespunzătoare celor trei popoare alese de Dumnezeu pe pământ pentru a pune bazele Împărăţiei Salemului(Păcii) Lui: 1.Sumerienii care au pierit fiind asimilaţi de Babilonieni( cuşiţii descendenţii ai lui Cuş fiul lui Ham străbunul egiptenilor, fiul lui Noe. Ocupaţia şi asimilarea sumerienilor având loc în timpul lui Nimrod primul Domn puternic al pământului care a instituit în lume cultul personalităţii şi al zeificării omului cu autoritate); 2. Arienii în mare parte au fost ocupaţi de Babilonieni, iar o altă ramură colaterală „aviii”- au migrat spre Europa aşezându-se în tot ţinutul Carpato-danubiano-pontic unde o parte s-a amestecat cu descendenţi ai lui Iafet-al doilea fiu al lui Noe formând multe Neamuri mixte, iar o altă parte a format Geto-Dacia. În consecinţă, potrivit genealogiei biblice a Neamurilor străvechi „Tracii” sunt descendenţii lui Tiras fiul lui Iafet şi nu pot fi „neam mixt” format din avii cu descendenţi ai Iafet, căci nu ar mai fi purtat numele lui Tiras şi nu puteau aviii să asimileze toate triburile descendente din Iafet care populau Europa. In concluzie, Europa cu siguranţă are propriul Neam străvechi în Neamul Trac vecin la N cu Dacia. Este absolut fals şi manipulator argumentul potrivit căruia geto-dacii sunt descendenţii tracilor deoarece pe teritoriul nostru actual există cetăţi tracice şi morminte de oameni care la testul genetic de la Hamburg au în ADN şi gena tracă şi pe cea dacă, căci pe acest teritoriu sunt foarte multe minorităţi care au format familii mixte cu bărbaţii sau femeile geto-dacilor care şi-au păstrat tradiţiile şi propria cultură. Nu poate fi reţinut ca veridic şi credibil nici argumentul arheologic privitor la vechimea artefactelor mai mare de 6000 de ani, pentru că excede civilizaţia omenească care potrivit Bibliei este sub 7000 de ani, şi aparţine civilizaţiei megalitice extraterestre cum o numesc oamenii de ştiinţă confirmată de Biblie în care se spune expres despre războiul dintre Arhanghelul Mihail şi Lucifer însoţit de o treime dintre Îngeri, soldat cu înfrângerea celui de-al doilea şi aruncarea lui pe pământ(Apoc.12:7-14). Iar Potopul a fost dat de Dumnezeu pentru salvarea creaţiei Sale omeneşti pe cale de dispariţie din cauza progeniturilor sau copiilor mutanţi (Uriaşii - Geneza cap.6)Îngerilor decăzuţi(Diavolii) ai lui Lucifer căsătoriţi cu fiicele oamenilor cu care nu erau compatibili genetic. De aceea Dumnezeu a ales familia lui Noe pentru a o perpetua pe pământ. Existenţa uriaşilor a fost dovedită arheologic cu schelete de uriaşi descoperite chiar şi la noi în ţară şi cu construcţii megalitice şi tehnici de navigaţie aeriană şi de construcţie necunoscute încă oamenilor. Prin desfiinţarea Babelului (Împărăţiei mondialismului şi consumerismului lui Lucifer) Dumnezeu a împrăştiat Neamurile pe pământ forţându-le să migreze şi astfel s-au creat şi Neamuri mixte şi multe limbi noi, El având grijă totuşi ca cele două ramuri ariene: Pelasgii şi Aviii(Geto-dacii sau Valahii) să rămână mult timp unite, iar după dezbinare şi destrămare să rămână nealterate genetic până la revenirea lui Hristos pe pământ. 3. Babilonienii care s-au impus în lume în timpul lui Nimrod, dar au dispărut odată cu Imperiul Babilon, însă civilizaţia materialismului, consumerismului şi idolatriei va exista în lume până la întoarcerea Domnului Isus Hristos care o va nimici potrivit Apocalips cap. 17-18, pentru a reînnoi civilizaţia lui Dumnezeu transmisă oamenilor în Eden. Dar aşa cum am arătat în cartea mea: TREZIREA ROMÂNIEI PENTRU VENIREA LUI MESIA în timpul lui Avraam Imperiul Pelasg(Arian) şi civilizaţia lui spirituală cea mai veche din Europa a căzut în idolatrie şi a fost abandonat de Dumnezeu, triburile sale fiind dezbinate, divizate şi ocupate în mare parte de popoare descendente din Avraam. Astfel tribul aviilor rămâne singur şi lipsit de privilegiul de a mai fi poporul Domnului şi formează Statul Geto-Dacia. Din acel moment Dumnezeu în locul descendenţilor lui Havila îl alege pe Avraam descendentul lui Peleg, pentru a naşte din Avraam un nou Neam care sa-I poarte Numele lui Dumnezeu şi să-i aducă roadele cuvenite Împărăţiei Sale. Avraam era străbunul lui Iacov ultimul Patriarh, numit simbolic de Dumnezeu „Israel” tradus „Cel ce se luptă cu Dumnezeu”. Odată cu Patriarhul Iacov(Israel) apune epoca Patriarhilor, căci prin strămutarea poporului israelian în Egipt, Patriarhia ca formă de guvernare statală a dispărut definitiv, deoarece nu putea exista ca „stat în stat”, căci egiptenii îi înrobiseră pe israelieni tocmai pentru a bloca organizarea lor socială în interiorul imperiului lor luându-le posibilitatea de a-i subordona vreodată politic şi administrativ. Astfel, Dumnezeu îl alege pe Moise să-L reprezinte în faţa Faraonului căruia îi cerea eliberarea poporului Său şi libertatea de a fi repatriat. Dar Faraonul autoproclamat Zeu şi Stăpân(Monarh) Absolut pe pământ nu-I recunoaşte Domnului(Împăratului) Dumnezeu Supremaţia Universală şi-I refuză cererea de fiecare dată, determinându-L pe Dumnezeu să-l lovească pe Faraon şi Imperiul lui cu cele 10 urgii puse la îndemâna lui Moise care Îl reprezenta.

Prin Moise, Dumnezeu schimbă sistemul de guvernare, renunţând la Patriarhia de tip gintă, pentru a institui un nou sistem asemănător cu un Cnezat sau Voievodat al cărui Conducător avea şi calitatea de Judecător Suprem ca Reprezentant(NU ÎNLOCUITOR SAU LOCŢIITOR) al lui Dumnezeu în faţa poporului Său. Trebuie să vă spun că este o mare diferenţă între calitatea de subaltern REPREZENTANT(Mesager împuternicit sau Exponent autorizat care trebuie să afirme şi să apere interesele superiorului care l-a mandatat) şi cea de LOCŢIITOR(Adjunct care ţine locul superiorului în funcţie şi în autoritate când acesta lipseşte, este incapabil sau în imposibilitatea de a le exercita). Din cauza repetatelor căderi ale poporului Său în idolatria preoţiei egipteană şi cea babiloniană, din momentul ieşirii din Egipt a israelienilor conduşi de Moise, Aaron şi  Maria(copiii lui Levi fiul lui Iacov), până la Botezul lui Isus în care S-a întrupat, Fiul lui Dumnezeu - Melhisedec nu Se mai pogoară pe pământ în Chip de Om şi cedează prerogativele Sale de Mare Preot lui Aaron şi descendenţilor lui, pentru a-I fi retransmise de către Dumnezeu lui Isus la Botez. Cu Moise, Dumnezeu Se întâlnea ca Duh( Sub forma unui Foc Imaterial) numai pe Muntele Sinai(Horeb). Tot pe Munţi Sfinţi S-a întâlnit Dumnezeu şi cu Ilie şi alţi proroci, cărora li se mai revela şi indirect prin vedenii şi vise.

Pentru că Isus nu a fost recunoscut de poporul israelian ca Mare Preot al său şi nici ca Împărat, prerogativele Lui preoţeşti şi monarhice pământene, în drept, sunt deţinute veşnic şi netransmisibil de El prin Ungere divină, pentru că El este veşnic ca şi Tatăl Ceresc(Evrei 7:24),iar în fapt, va fi înscăunat ca Monarh Suprem al pământului abia la întoarcerea Lui, moment în care şi adepţii(apostolii - martirii) Lui vor fi fi aşezaţi la dreapta Lui ca viceîmpăraţi, fiind definitivată astfel instaurarea Monarhiei Absolute Divine(Apoc.20:4; Matei 19:28) sub numele de „Împărăţia Salemului(Păcii) lui Dumnezeu” sau „Împărăţia milenară (de o mie de ani în sens profetic - o mie de milenii pentru că la Dumnezeu în unele cazuri 1 zi=1 an şi 1 an= 1 zi - Lev.7:8, iar în alte situaţii 1 zi(an)= 1000 de ani şi 1000 de ani=1 zi(an)-2 Petru 3:8) a lui Dumnezeu” , căci Melhisedec înseamnă „Împărat al Salemului”, titlu acordat de Tatăl Ceresc lui Isus Hristos pentru a arăta că El este Întruparea lui Melhisedec(Evrei 7:2). În consecinţă această Împărăţie de 1000 de ani instaurată pe actualul pământ poate dura şi 1000 de zile reale până la trecerea sau intrarea în noul sistem galactic pe UN PĂMÂNT NOU SUB UB CER NOU pentru că cele vechi(actuale: cerul şi pământul) pieriseră în foc lărgind „Iazul de foc” numit şi „moartea a doua” de la Judecata Universală comunitară(Armaghedonul) şi individuală (Judecata de Apoi). Potrivit afirmaţiilor lui Isus, ale prorocilor şi apostolilor biblici, după adormirea spirituală a poporului Israel şi prăbuşirea Cortului(Dinastiei lui David ), Dumnezeu va ridica din mijlocul Neamurilor un Neam care să-I poarte din nou Numele şi să-i aducă roadele cuvenite, şi abia apoi Se va întoarce la Israel şi va ridica din nou Cortul(Dinastia) lui David pentru ca rămăşiţa lui şi a Neamurilor să renunţe la orice formă de idolatrie şi să-l caute din nou pe Dumnezeu printr-o închinare şi slujire duhovnicească(„în duh şi adevăr”-Ioan 4:24), nu ritualică mercantilistă ca şi cea de acum- Fapte 15:13-17. De asemenea, şi prin Samuel ultimul succesor al lui Moise, Dumnezeu modifică din nou sistemul de guvernare la cererea poporului instituind ca formă de guvernare monarhia constituţională în care monarhul are şi atributul de Judecător Suprem pentru că este Reprezentantul lui Dumnezeu şi al Împărăţiei. Această formă de guvernare a existat în timpul primei veniri a lui Isus şi a rezistat până în anul 70 după El, fiind nimicită odată cu Statul, Cetatea Ierusalimului şi Templul Domnului prin Răscoala antiromană a iudeilor când mare parte din popor a pierit, iar restul supravieţuitorilor a fost luat în robie în Imperiul Roman. Astfel în perioada 70-1948 Israelul a pierit de pe harta lumii pentru idolatrie şi hulă contra Fiului lui Dumnezeu pe care L-au acuzat şi condamnat pe nedrept pentru Hulă contra lui Dumnezeu Tatăl pentru că spunea că este Fiul lui Dumnezeu şi Duşmanul Imperiului Roman pentru că Se consideră Împăratul Regatului Iuda ca Descendent al lui David. În plus la refacerea statului în 1948 Israel s-a proclamat republică şi stat desacralizat şi laic a renunţat şi la forma de guvernare monarhică instituită de Dumnezeu prin Prorocul Samuel chiar la cererea lor(1 Sam. Cap. 8-10). De aceea Neamul ales de Dumnezeu are sarcina de a repune bazele Împărăţiei Divine pe pământ pentru a pregăti calea înscăunării lui Isus Hristos ca Unic Împărat şi Domn Suprem al pământului(Zaharia 14:9). Astfel, pentru a aduce roadele cuvenite lui Dumnezeu, Neamul ales de Dumnezeu din mijlocul Neamurilor va adopta ca forma de guvernare monarhia constituţională în care statul şi conducătorul lui vor funcţiona independent de Biserică şi Îl vor reprezenta şi sluji pe Dumnezeu şi statalitatea Lui, având grijă să renunţe la doctrinele politice care aparţin civilizaţiei organice a materialismului şi consumerismului masonic(luciferic) pentru a reveni la civilizaţia spirituală a lui Dumnezeu în care poporul şi întreaga lume sunt o mare familie al cărui Tată(Patriarh) este Dumnezeu şi a cărei mamă este Prezbiteria(eretic numită Patriarhie de masoneria infiltrată în ierarhia bisericească, căci aşa au numit-o primii apostoli ai lui Isus - 1 Petru 5:1;Fapte 15:4-6 şi altele) Bisericii Apostolice Duhovniceşti. De asemenea şi Prezbiteria Bisericii creştine naţionale trebuie să renunţe la dogmele teologice eretice care sunt ridicate şi pecetluite cu o anatemă teologică masonică mai presus de Evanghelia Cerească, Veşnică şi imuabilă a lui Isus propovăduită de apostolii lui Primari şi anatemizată de Apostolul Pavel spre neschimbare pentru ca nici ei(primii apostoli) chiar dacă s-ar fi întors din morţi şi nici Îngeri să nu poată modifica nimic din Evanghelia lui Isus - Galateni cap.1. Astfel că preoţii ortodocşi când sunt investiţi în funcţie potrivit tradiţiei teologice jură pe dogmele teologice în locul Evangheliei şi se tem mai tare de anatema teologică decât de cea apostolică a lui Pavel. „Pomul cunoştinţei Binelui şi Răului” din Eden ilustra existenţa a două civilizaţii , două Împărăţii şi doi împăraţi - aflaţi în opoziţie şi în război spiritual. De aceea Statul unui popor eminamente creştin trebuie subordonat Împărăţiei lui Dumnezeu, căci acesta(statul) simbolizează „Sabia lui Dumnezeu care stârpeşte răul din ţară” pentru respectarea autorităţii, stăpânirii şi rânduielii(formei de guvernare-Samuel cap. 8-10) lui Dumnezeu pe pământ până la întemeierea Împărăţiei Divine pe acest pământ(Romani cap.13). De aceea, Statul nu poate fi nici politizat şi nici personalizat pentru a exercita arbitrar puterea şi voinţa vreunei persoane partid politic sau clasă politică, ci trebuie să înfăptuiască autoritatea şi voinţa lui Dumnezeu exprimată prin rânduielile, legile, poruncile şi învăţăturile profetice date pentru o bună şi corectă administrare a ţării, căci numai astfel poate să asigure ordinea publică şi garantarea siguranţei cetăţeanului creştin fără inechităţi, nedreptăţi şi discriminări, ca Dumnezeu să NU fie vorbit de rău(Hulit) şi să nu fie părăsit de popor prin încălcarea rânduielilor Sale statale sau bisericeşti(Romani cap.13). Relaţia statului cu ideea de Divinitate şi de naţiune, declanşează o “înrădăcinare” şi o îmbogăţire de mare complexitate a sistemului simbolic de legitimare care trebuie să exprime credinţa şi relaţia poporului în/cu Dumnezeu. Principii statale creştin-democrate: 1).Subordonarea şi spiritualizarea Statului eminamente creştin Domnului (Împăratului) Dumnezeu al Universului, Împărăţiei, Legilor, poruncilor şi rânduielii(forma de guvernare - Psalm 119) Sale, pentru că execută asupra societăţii o putere condiţionată de Legea şi ordinea Divină şi este la polul opus sau în opoziţie cu Statul desacralizat şi laicizat creştin care exercită asupra societăţii o putere necondiţionată sau personalizată, deoarece nu-L recunoaşte pe Dumnezeu deasupra sa, motiv pentru care Statul laic(pune accentul pe înţelepciunea şi raţiunea omului ca locţiitor sau înlocuitor al lui Dumnezeu deşi Biblia spune că OMUL NU ESTE EGAL CI ESTE MAI PREJOS DE DUMNEZEUL PERSONIFICAT DE UN SINGUR OM-ISUS; Evrei 1:9; Ioan 3:31; Psalm 45:7 şi 47:9) alunecă adeseori în dictaturi şi tiranii stratificând societatea şi împărţind-o pe clase sociale care se exploatează între ele potrivit alternanţei la guvernare. Mai multe detalii despre civilizaţia şi sistemele de guvernare instituite de Dumnezeu prin proroci găsiţi în cartea mea: MIOARA NĂZDRĂVANĂ, TURMA EI ŞI APOCALIPSA, apărută la Editura INFAROM - 2013. După cum am văzut în propria noastră ţară Un Stat laic(fără subordonare faţă de Dumnezeu) este un Stat politizat, personalizat,coruptibil sau corupt în care domneşte arbitrariul, abuzul, inechitatea şi nedreptatea. In proverbele biblice este scris: „Atunci când ticăloşia se înmulţeşte şi mai şi domneşte, poporul geme!” 2). Depolitizarea şi depersonalizarea Statului desacralizat şi laicizat sub lozinca: „L’Etat c’est moi”(„Statul sunt EU”-Ludovic XIV numit şi Regele Soare), pentru că poporul si Liderul Statului trebuie SA RENUNTE LA CULTUL PERSONALITATII CONDUCATORULUI MURITOR(Cultul lui Nimrod primul Domn puternic al pamantului care a creat Babelul Cel Mare pentru a face sa dainuiasca si sa fie slavit numele sau in locul Numelui lui Dumnezeu-Geneza cap. 10 si 11) care trebuie să-L reprezinte, nicidecum sa-L inlocuiasca pe Dumnezeu, nici sa-I uzurpe Împărăţia, nici sa-I modifice ordinea socială si Legea pentru a MANIPULA, EXPLOATA SI SUBJUGA poporul Lui, deoarece Dumnezeu este Duh(Ioan 4:24)IAR DUHUL LUI ESTE AUTONOM, ETERN SI NECREAT, pe cand duhul omului este dependent de Cel Divin, de aceea, Statul trebuie să fie impersonal şi sacru adica dedicat si subordonat lui Dumnezeu. Numai prin dedicare(Fapte. ap.cap.12) si subordonare(Romani cap.13) faţă de Dumnezeu, Împărăţia, legea, şi ordinea(rânduiala) şi poporul Lui lozinca de mai sus poate fi înlocuită cu cea spusă de Isus Hristos Numit şi Împăratul Salemului (Păcii - Evrei 7:2) „Soarele Neprihănirii”(Maleahi 4:2), care a zis apostolilor Săi astfel: „Cel ce domneşte să fie ca cel care slujeşte(pe Dumnezeu si aproapele său sau comunitatea sa, n.a.)”. 3).Fundamentul Statului eminamente creştin trebuie să fie ADEVĂRUL care potrivit Bibliei este personalizat de Fiul lui Dumnezeu Isus Hristos care a zis: „Eu sunt calea, ADEVĂRUL, şi viaţa. NIMENI nu vine la Tatăl decât prin Mine.” Adevărul este oglindit şi de: - Cuvântul lui Dumnezeu(Ioan 17:17-19; de asemenea personificat de Isus - Apocalips 19:13); - Legea, Calea şi Ordinea Divină(forma de guvernare şi rânduiala de închinare „în duh şi adevăr” căci Dumnezeu este Duh spunea Isus-Ioan 4:24, iar Duhul Sfânt nu poate fi reprezentat de omul meşter, artizan sau meşteşugar prin mijloace materiale de creaţie - Psalm 119); - Temelia Cuvântului lui Dumnezeu(Psalm 119:160); - Nici o persoană sau ţară care iubeşte minciuna şi trăieşte în minciună nu va dăinui şi nu va intra în Împărăţia lui Dumnezeu căci în Apocalips 22:15 Isus Hristos a zis după cum este scris: „ Iată Eu vin curând; şi răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui. Eu sunt Alfa şi Omega, Cel Dintâi şi Cel de pe urmă, Începutul şi Sfârşitul. Ferice de cei ce îşi spală hainele, ca să aibă drept la pomul vieţii, şi să intre pe porţi în cetate! AFARĂ SUNT CÂINII(oportuniştii, ipocriţii, linguşitorii, duplicitarii, n.a.)VRAJITORII, CURVARII, UCIGAŞII, INCHINĂTORII LA IDOLI( adevărata şi corecta închinare şi slujire trebuie efectuată NUMAI faţă de ADEVĂRATUL ŞI SINGURUL Dumnezeu, căci aşa a răspuns Isus Diavolului în pustiu când i-a cerut să i se închine lui pentru a-I dărui toate Împărăţiile pământului şi slava lor pe care le dobândise prin manipularea religioasă şi politică a oamenilor cu ajutorul cărora Îi uzurpase toate Împărăţiile lui Dumnezeu. Deci închinarea la Sfinţi, moaştele şi icoane sau alte reprezentări ale lor înseamnă erezie, hulă şi idolatrie, iar aceste păcate în Vechiul Testament erau sancţionate de Dumnezeu cu disoluţia statului, nimicirea ţării şi luarea poporului în robie ca ostateci de război. n.a.) ŞI ORICINE IUBEŞTE MINCIUNA ŞI TRĂIEŞTE ÎN MINCIUNĂ!” Deci ca o ţară să poată propăşi şi dăinui trebuie să aibă un stat întemeiat pe ADEVĂR: istoric prin acceptarea ADEVĂRULUI privitor la identitatea reală a poporului nostru geto-dac al DACIEI EDENICE care NU ESTE NICI LATINĂ aşa cum ne manipulează masoneria catolică pentru refacerea mult râvnitului ei fost „Sfânt Imperiu German” care dorea reînvierea Imperiului Roman de Apus şi NU ESTE NICI TRACĂ(SLAVĂ) aşa cum ne manevrează să credem masoneria ortodoxă panslavistă pentru refacerea fostului său „Sfânt Imperiu BIZANTIN” care dorea reînvierea fostului Imperiu Roman de Răsărit situat în graniţele fostului Imperiu Grec. DUMNEZEU NU NE DĂ VOIE SĂ NE TRĂDAM IDENTITATEA ŞI INTERESELE STATALE ŞI BISERICEŞTI DE DRAGUL UNOR INTERESE MESCHINE, JOSNICE ŞI TRECĂTOARE. Câtă vreme nu vom cerceta corect fără manipulare şi nu vom accepta adevărul istoric privitor la trecutul poporului nostru nu ne vom putea clădi viitorul, căci Dumnezeu - ADEVĂRUL ABSOLUT NU POATE TOLERA MINCIUNA ŞI MANIPULAREA OMENEASCĂ ŞI NU NE VA BINECUVÂNTA CU HARUL TREZIRI, RENAŞTERII ŞI DESĂVÂRŞIRII SPIRITUALE ŞI DE ACEEA VOM RĂMÂNE ÎN CONTINUARE NEELIBERAŢI DE DEZBINARE pentru că nu degeaba spunea Isus: „Cunoaşteţi(cercetaţi, acceptaţi şi înfăptuiţi… n.a.) ADEVĂRUL şi ADEVĂRUL VĂ VA FACE LIBERI”. ÎN OPINIA MEA: „NIMIC CLADIT PE MINCIUNĂ NU POATE DĂINUI”. Odată acceptată adevărata identitate a geto-dacilor potrivit genealogiei biblice a Neamurilor străvechi, trebuie să ne întoarcem la prima forma de guvernare a Daciei Edenice care trebuie actualizată cu învăţăturile evanghelice şi situaţia geopolitică a ţării noastre. Religios prin acceptarea faptului că credinţa străbună a geto-dacilor a fost iniţial monoteistă, iar zamolxianismul a fost precursorul mozaismului şi creştinismului, căci în vremuri imemoriale Fiul lui Dumnezeu - Cel Dintâi Născut între Îngeri – cunoscut de noi sub Numele de Arhanghelul Mihail umbla pe pământ în Chip de Om pentru a face cunoscută ADEVĂRATA CIVILIZAŢIE DIVINĂ, tuturor conducătorilor popoarelor(Neamurilor) străvechi alese de El ca state membre ale Împărăţiei Sale. Dar ca şi Moise şi Zamolxis a prezis naşterea lui Dumnezeu ca Om. Căci aşa cum Melhisedec însemna după cum spunea Apostolul Pavel întâi „Împărat al Neprihănirii” şi apoi „Împărat al Salemului”, iar Salem înseamnă „Pace” în limbile orientale, tot aşa „ZAMOLXIS”- în limba străveche pelasgă(ariană) din care s-au format multe limbi orientale şi europene- era o anagramă compusă din mai multe abrevieri. Această anagramă am găsit-o parţial interpretată de alţi cercetători, iar eu am dezlegat-o complet şi am prezentat-o în cartea mea: TREZIREA ROMÂNIEI PENTRU VENIREA LUI MESIA. Nu vă dezvălui semnificaţia numelui Zamolxis aici, dar vă pot spune că mesajul anagramei ne transmite foarte succint mesajul Evangheliei, pentru a-L recunoaşte pe Isus ca Fiu al lui Dumnezeu şi Mântuitorul tuturor Neamurilor lumii.

Încă de la Adam civilizaţia şi ordinea socială divină a fost prezentată deformat oamenilor de Diavol numit metaforic de Biblie şi Şarpele Cel Vechi, pentru a-i poseda şi a se folosi de ei în lupta cu Creatorul lor. Astfel cu timpul civilizaţia spirituală divină a fost compromisă şi abandonată mereu prin manipularea omenirii de către Îngerii decăzuţi ai lui Lucifer care pentru că au devenit potrivnici lui Dumnezeu au căpătat numele de Diavoli sau Draci. De aceea, credinţa fără roade pozitive este o credinţă moartă socotită pe bună dreptate tot o răzvrătire faţă de Dumnezeu, căci Apostolul Iacov spunea că nu este suficient să credem în Dumnezeu şi să nu-i facem voia, căci şi Diavolii cred în El, dar nu-I fac voia lui Dumnezeu cu nici un chip pentru că ei doresc să-I uzurpe tronul şi Împărăţia în favoarea lui Lucifer al Doilea Fiu(Înger cu rang de Arhanghel) al lui Dumnezeu răzvrătit faţă de El din trufie. După răzvrătire şi înfrângere, Lucifer s–a proclamat Împăratul Îngerilor care l-au urmat - Apocalips 12:7-14, fiind numit după aruncarea pe pământ Apolion(în greceşte) sau Abadon(în evreieşte - Apocalips 9:11), şi cu alte nume la celelalte popoare străvechi, tot aşa cum şi Mihail –Domnul(Împăratul) Oştirilor Îngereşti era cunoscut sub Nume diferite la fiecare dintre acestea. Diavolul fiind portretizat de regulă ca om peste care era aplicat simbolul şarpelui(minciunii şi manipulării), ţapului(trădării), sau taurului(fertilităţii poligamice).

Mihail şi Lucifer sunt cei doi civilizatori ai pământului, primul (Mihail)aducând civilizaţia spirituală veşnică dobândită pe o cale dreaptă prin Legea şi ordinea socială spirituală care promova lumea ca o singură şi mare familie unită prin credinţa în înfierea divină şi frăţia omenească realizând solidaritatea şi unitatea socială spirituală, cel de-al doilea(Lucifer) civilizaţia vremelnică(trecătoare) mercantilistă întemeiată pe materialism şi consumerism promovată prin manipulare, pe căi necinstite, prin legi laice sau lumeşti nedrepte şi ordine socială dictatorială sau tiranică pentru a promova exploatarea omului de către om şi a claselor sociale între ele prin dezbinarea socială numită figurat „solidaritate organică” în care indivizii se definesc mai degrabă prin diferenţe, interese diferite şi diviziunea muncii din cauza cărora coeziunea socială este imposibil de realizat indiferent de calitatea interacţiunilor dintre indivizi sau clasele sociale. „Pomul Cunoştinţei Binelui şi Răului din Eden” Îi ilustrează simbolic pe cei doi Împăraţi civilizatori ai pământului cu cele două tipuri de civilizaţii sau de organizare socială: - organizarea socială(civilizaţia) spirituală prin solidaritate cetăţenească şi unitate frăţească spirituală prin credinţă creştină aşa cum procedau şi primii creştini în perioada prigoanei romane contra creştinilor din Biserica apostolică, în care fiecare creştin vindea tot ce avea şi dona totul în folosul comunităţii creştine din care făcea parte pentru binele comun al tuturor indivizilor fără nici o discriminare. - organizarea socială(civilizaţia) organică(materială) pe criteriul diferenţierii între indivizi şi clase sociale sau grupuri care are ca efect dezbinarea, discriminarea, manipularea şi exploatarea.

     În concluzie, Dumnezeu are civilizaţia Lui şi Diavolul o are pe a lui pe acest pământ încă înainte de crearea OMULUI, dovadă Pomul Cunoştinţei Binelui şi Răului din Eden din care Dumnezeu a poruncit lui Adam şi Evei să nu mănânce pentru a nu muri. Iar omul ca individ şi comunitatea ca Neam organizat social spiritual sau material trebuie sa opteze între Împărăţia lui Dumnezeu şi Împărăţia Diavolului. De aceea, există pe acest pământ mărturii arheologice ale unor civilizaţii megalitice ce precedă apariţia omului pe pământ a cărui istorie are sub 7000 de ani. Unii oameni de ştiinţă şi cercetători actuali acceptă existenţa celor două tipuri de civilizaţii, iar alţii le ignoră sau le contestă, primele spre propăşirea omenirii, însă ceilalţi pentru nimicirea conştientă sau inconştientă(prin manipulare luciferică) a acesteia.
   Timpul a început să existe şi să curgă odată cu Blestemul divin contra omului: bărbat şi femeie; a şarpelui şi a pământului. Şi asta înseamnă că zilele creaţiei anterioare căderii în păcat au fost ere, nicidecum zile reale, iar Sabatul iniţial va fi reconstituit prin Împărăţia de o mie de ani „Sabatul Milenar”. De aceea, pământul potrivit tehnicilor de datare cu C14 apare ca având miliarde de ani, iar istoria omenirii potrivit Bibliei are sub 7000 de ani, căci aceşti 7000 de ani reprezintă perioada de har divin până la Judecata de Apoi a Diavolului, Demonilor lui şi oamenilor care L-au respins pe Dumnezeu şi Împărăţia Lui şi l-au acceptat pe Lucifer şi împărăţia lui.
    4)Biserica Naţională creştină trebuie să revină la rânduiala apostolică a Bisericii primare a întregii lumi şi a Daciei.
    Obiectivul ei trebuie să fie unul pur apostolic şi duhovnicesc acela de a fi Numai „O Casă Duhovnicească(Vie)”, nicidecum şi o formă de guvernare statală cum este Patriarhia ca primă formă de guvernare de tip gintă, şi „o preoţie sfântă”- în sens simbolic nicidecum carieristic, căci sunt apostoli( vestitori ai Tainei lui Dumnezeu – 1 Corint.2:1,  propovăduitori smeriţi ai Cuvântului -  1 Corint.2:6, slujitorii lui Hristos şi ispravnicii sau administratori spirituali ai Harului lui Dumnezeu), precum şi zidari(ctitori spiritual) ai Casei Duhovniceşti - 1 Corint.2:10, iar jertfele(ofrandele) trebuie să fie în primul rând duhovniceşti ca de pildă: credincioşia şi ascultarea de Cuvântul, Legea şi Ordinea socială sau civilizaţia spirituală ale lui Dumnezeu, mila, milostenia sau dărnicia, neprihănirea (integritatea, inocenţa, cinstea), dreptatea, săvârşirea binelui, ocrotirea asupriţilor, orfanilor şi văduvelor şi încetarea bârfelor, injuriilor, obscenităţilor, limbajului vulgar şi violent, cu alte cuvinte în poporul spiritual al lui Dumnezeu trebuie să înceteze săvârşirea oricărei fapte rele: orice inechitate, nedreptate, abuz, discriminare, manipulare, trădare, exploatare, subjugare sau altele asemenea pentru a ne curăţa spiritual inimile şi conştiinţele –Matei 23:23; Luca 11:42, Isaia cap. cap.1; 1 Sam.15:22; Osea 6:6; Dar oamenii pun accentul în special pe o dărnicie tradiţională numită „pomană”, iar pe celelalte le ignoră.
    Dacă Biserica Naţională creştină va continua să amestece rânduiala de închinare „în duh si adevăr” cu forma de guvernare de tip gintă „Patriarhia” care a dispărut în timpul Patriarhului Iacov(Israel)  în perioada strămutării în Egipt a poporului Israel, pentru că nu putea exista „stat în stat”, fiind creată la ieşirea din Egipt de către Dumnezeu prin Moise o altă formă de guvernare de tip Cnezat sau Voievodat  în care Căpetenia poporului era şi Judecător, iar în timpul lui Samuel ultimul succesor al lui Moise , la cererea poporului israelit Dumnezeu a creat Regatul ca formă de guvernare monarhică(1 Sam.cap.8-10).
    „Zeciuiala”(1 Sam.8:15) era dată de Dumnezeu Regelui, nicidecum Bisericii care beneficiază de donaţii de la bogaţi pentru ajutorarea săracilor nu pentru îmbogăţirea sau luxul material al Bisericii sau a preoţilor.
     Cel Dintâi Fiu(Înger) al lui Dumnezeu(Mihail) S-a Întrupat în OMUL ISUS pentru a-şi continua lucrarea civilizatoare şi mântuitoare(salvatoare) a omenirii de pe întregul pământ punând-o să opteze între cele două tipuri de civilizaţie cea spirituală şi cea materială şi cei doi Împăraţi Extratereştri ( Primii Doi Arhangheli Mihail şi Lucifer care îşi dispută tronul Universului. Astfel, prin liberul arbitru al omului Dumnezeu şi Fiul Lui(Mihail) Isus îi va salva de la Judecata de Apoi pe toţi cei ce vor opta pentru Civilizaţia spirituală a Împărăţiei Salemului(Păcii) lui Dumnezeu. Pentru a înţelege mai bine civilizaţia spirituală bazată pe solidaritatea şi unitatea solicitate de Isus(Ioan 17:17) în care omenirea este o mare(UNA) familie unită, recomand filmul documentar „PARADIS SAU UITARE” creat de proiectul Venus de libercugetătorulhttp://www.youtube.com/watch?v=xZlSMGvE_Ag şi Jacque Fresco - "Acțiunile voastre vor crea Viitorul" http://www.youtube.com/watch?v=b2CDpLHIM6o    ; “Crima guvernamentală şi mecanismele corupţiei de stat” http://www.youtube.com/watch?v=kqW4saGQMbE ; “E timpul sa ne schimbăm şi avem un plan-Proiectul Venus”
     http://www.youtube.com/watch?feature=player_detailpage&v=c46pOa87I3w
 Când Biserica şi statul aceluiaşi fond de populaţie spirituală eminamente creştină vor fi fundamentate pe ADEVĂRUL DIVIN , şi organizate social pe bază de SOLIDARITATE  ŞI UNITATE SPIRITUALĂ CREŞTINĂ vor dăinui şi propăşi veşnic şi nici o putere lumească nu le poate manipula, subjuga sau clătina statalitatea.
     Aşa să ne ajute Dumnezeu! 

Listinguri de promovare a cartii in Romania, in editie print(pe suport de hartie) si ebook(carte electronica):

Editura Infarom:

http://infarom.shopmania.biz/catalog/religie-639038

Librarie Net:

http://www.librarie.net/carte/196985/Mioara-nazdravana-turma-Apocalipsa

Biblios:

http://www.biblios.ro/mioara-nazdravana-turma-ei-si-apocalipsa/detalii-carte-5708.html

Bookland:

http://book-land.ro/Mioara-nazdravana-turma-ei-si-apocalipsa?filter_name=tuta%20anghel

Depozitul de carti:

http://www.depozituldecarti.ro/carti/196985/Mioara-nazdravana-turma-ei-si-Apocalipsa

LISTINGURILE DE PROMOVARE A CARTII IN STRAINATATE, IN EDITIE PRINT(PE SUPORT DE HARTIE) SI EBOOK(CARTE ELECTRONICA).

Editia print: 

Amazon US: http://www.amazon.com/Mioara-Nazdravana-Apocalipsa-Romanian-Edition/dp/9731991549/ref=sr_1_1?ie=UTF8&qid=1380188309&sr=8-1&keywords=9789731991542 Amazon UK: http://www.amazon.co.uk/Mioara-Nazdravana-Turma-Ei-Apocalipsa/dp/9731991549/ref=sr_1_1?ie=UTF8&qid=1380188363&sr=8-1&keywords=9789731991542 Amazon FR: http://www.amazon.fr/Mioara-Nazdravana-Turma-Ei-Apocalipsa/dp/9731991549/ref=sr_1_1?ie=UTF8&qid=1380188421&sr=8-1&keywords=9789731991542 Amazon IT: http://www.amazon.it/Mioara-Nazdravana-Turma-Ei-Apocalipsa/dp/9731991549/ref=sr_1_1?ie=UTF8&qid=1380188503&sr=8-1&keywords=9789731991542 Amazon ES: http://www.amazon.es/Mioara-Nazdravana-Turma-Ei-Apocalipsa/dp/9731991549/ref=sr_1_1?ie=UTF8&qid=1380188551&sr=8-1&keywords=9789731991542 Amazon DE: http://www.amazon.de/Mioara-Nazdravana-Turma-Ei-Apocalipsa/dp/9731991549/ref=sr_1_1?ie=UTF8&qid=1380188610&sr=8-1&keywords=9789731991542

Amazon CA: http://www.amazon.ca/Mioara-Nazdravana-Turma-Ei-Apocalipsa/dp/9731991549/ref=sr_1_1?ie=UTF8&qid=1380188658&sr=8-1&keywords=9789731991542 Amazon JP: http://www.amazon.co.jp/Mioara-Nazdravana-Turma-Ei-Apocalipsa/dp/9731991549/ref=sr_1_1?ie=UTF8&qid=1380188735&sr=8-1&keywords=9789731991542 Book Depository: http://www.bookdepository.co.uk/Mioara-Nazdravana%2C-Turma-Ei-Si-Apocalipsa-Tuta-Anghel/9789731991542 Barnes & Noble: http://www.barnesandnoble.com/w/mioara-nazdravana-turma-ei-si-apocalipsa-tuta-anghel/1116826034?ean=9789731991542&itm=1&usri=9789731991542 Powell's: http://www.powells.com/biblio?isbn=9789731991542 Lehmanns Media: http://www.lehmanns.de/shop/nocategory/27871905-9789731991542-mioara-nazdravana-turma-ei-si-apocalipsa Super Book Shop: http://www.superbookshop.net/index.php?page=book&ean=9789731991542&lng=en Saxo: http://www.saxo.com/dk/mioara-nazdravana-turma-ei-si-apocalipsa_tuta-anghel_paperback_9789731991542 Eden: http://www.eden.co.uk/shop/mioara-nazdravana-turma-ei-si-apocalipsa-4258100.html Krainaksiazek: http://krainaksiazek.pl/Mioara-Nazdravana-Turma-Ei-Si-Apocalipsa,9789731991542.html Rakuten: http://www.rakuten.com/prod/mioara-nazdravana-turma-ei-si-apocalipsa/254662860.html

Kinokuniya: http://www.kinokuniya.co.jp/f/dsg-02-9789731991542 Abebooks: http://www.abebooks.com/servlet/SearchResults?isbn=9789731991542&sts=t Alibris: http://www.alibris.com/booksearch?browse=0&keyword=9789731991542&mtype=B&hs.x=26&hs.y=27&hs=Submit Editia ebook: Lafeltrinelli: http://www.lafeltrinelli.it/products/9789731991597/Mioara_nazdravana,_turma_ei_si_Apocalipsa/Tuta_Anghel.html Booktopia: http://www.booktopia.com.au/ebooks/mioara-nazdravana-turma-ei-si-apocalipsa-tuta-anghel/prod9789731991597.html;jsessionid=6ADBB86FBB878A5AD5EAAC08FAA96506?deviceType=mobile EbookMall: http://www.ebookmall.com/ebook/mioara-nazdravana-turma-ei-si-apocalipsa/tuta-anghel/9789731991597 Libris Webshop: https://webshop.libris.nl/Webshop/Product.aspx/tuta-anghel/mioara-nazdravana-turma-ei-si-apocalipsa/9789731991597?MemberNr=944&ProductID=14211959

Authorship

The author of Revelation identifies himself several times as "John." The author also states that he was on Patmos when he received his first vision:

I John... was in the isle that is called Patmos for the word of God and the testimony of Jesus. ...nd I heard behind me a great voice, as of a trumpet saying: What thou seest, write in a book...

As a result, the author of Revelation is sometimes referred to as John of Patmos.

Early theories

Justin Martyr (c. 100–165 AD) who was acquainted with Polycarp, who had been mentored by John, makes a possible allusion to this book, and credits John as the source. Irenaeus (c. 115–202) assumes it as a conceded point. At the end of the 2nd century, it is accepted at Antioch by Theophilus (died c. 183), and in Africa by Tertullian (c. 160–220). At the beginning of the 3rd century, it is adopted by Clement of Alexandria and by Origen of Alexandria, later by Methodius, Cyprian, Lactantius, Dionysius of Alexandria, and in the 5th century by Quodvultdeus. Eusebius (c. 263–339) was inclined to class the Apocalypse with the accepted books but also listed it in the Antilegomena, with his own reservation for identification of John of Patmos with John the Apostle, pointing out there were large differences in Greek skill and styles between the Gospel of John, which he attributed to John the Apostle, and the Revelation. Jerome (347–420) relegated it to second class. Most canons included it, but some in the Eastern Church rejected it. It is not included in the Peshitta (an early Syriac translation of the Christian Bible).

Traditional theory

The traditional theory holds that John the Apostle—considered to have written the Gospel and the epistles of John—was exiled on Patmos in the Aegean archipelago during the reign of Domitian, and there wrote Revelation. However, other ancient witnesses (such as the Old Syriac Version, 2nd century) put John's time on Patmos during the reign of Nero. Those in favor of apostolic authorship point to the testimony of the early church fathers (see "Early Theories" above) and similarities between the Gospel of John and Revelation. For example, both works are soteriological and possess a high Christology, stressing the divine nature of Jesus as opposed to the human nature stressed by the Synoptic Gospels. In the Gospel of John and in Revelation, Jesus is referred to as "the Word of God" (Ὁ λόγος τοῦ Θεοῦ), although the context in Revelation is very different from John. The Word in Rev 19:13 is involved in judgment but in John 1:1 the image is used to speak of a role in creation and redemption.

Charles Erdman (1866–1960) advocated apostolic authorship and wrote that only the Apostle John fits the image of the author derived from the text.

Modern theories

More recent methods of scholarship, such as textual criticism, have been influential in suggesting that John the Apostle, John the Evangelist, and John of Patmos were three separate individuals. Differences in style, theological content, and familiarity with Greek between the Gospel of John, the epistles of John, and the Revelation are seen by some scholars as indicating three separate authors. The English Biblical scholar Robert Henry Charles (1855–1931) reasoned on internal textual grounds that the book was edited by someone who spoke no Hebrew and who wished to promote a different theology from that of John. As a result, everything after 20:3, claims Charles, has been left in a haphazard state with no attempt to structure it logically. Furthermore, he says, the story of the defeat of the ten kingdoms has been deleted and replaced by 19:9–10. John's theology of chastity has been replaced by the editor's theology of outright celibacy, which makes little sense when John's true church is symbolised as a bride of the Lamb. Most importantly, the editor has completely rewritten John's theology of the Millennium, which is "emptied of all significance."

John Robinson in "Redating the New Testament" (1976) has heavily criticised Charles' position and accepted apostolic authorship, dating John's Gospel before the Siege of Jerusalem in 70 AD. He also argues that John's "poor" Greek is a literary device since Galileans were known to have excellent Greek. He says: "The Greek of the Apocalypse is not that of a beginner whose grammar and vocabulary might improve and mature into those of the evangelist. It is the pidgin Greek of someone who appears to know exactly what he is about"

It has also been contended that the core verses of the book, in general chapters 4 through 22, are surviving records of the prophecies of John the Baptist. In this view, the Lamb of God references and other hallmarks of Revelation are linked to what is known of John the Baptist, though it must be confessed that little information about him is known.

Date

According to early tradition this book was composed near the end of Domitian's reign, around the year AD 95. Others contend for an earlier date, AD 60-69, in the reign of Nero or shortly thereafter. The majority of modern scholars accept one of these two dates, with most accepting the Domitianic one.

Those who favour the later date appeal to the earliest external testimony, that of the Christian father Irenaeus (c. 150–202), who wrote that he received his information from people who knew John personally. Domitian, according to Eusebius of Caesarea (c. 263–339), started the persecution referred to in the book. While some recent scholars have questioned the existence of a large-scale Domitianic persecution, others believe that Domitian's insistence on being treated as a god may have been a source of friction between the Church and Rome.

The earlier date, first proposed in modern times by John Robinson in a closely argued chapter of "Redating the New Testament" (1976), relies on the book's internal evidence, given that no external testimony exists earlier than that of Irenaeus, noted above, and the earliest extant manuscript evidence of Revelation (P98) is likewise dated no earlier than the late 2nd century. This early dating is centered on the preterist interpretation of chapter 17, where the seven heads of the "beast" are regarded as the succession of Roman emperors up to the time of the fall of Jerusalem in AD 70, Caligula through Vespasian.

Some interpreters attempt to reconcile the two dates by placing the visions themselves at the earlier date (during the 60s) and the publication of Revelation under Domitian, who reigned in the 90s when Irenaeus says the book was written.

Canonical history

Revelation was the last of the traditional books to be accepted as part of the Christian biblical canon, up to 100 years later than the other books. According to Denzinger, Revelation was accepted at the Council of Carthage of 397 AD; according to McDonald & Sanders it was added at the later 419 council. Revelation's place in the canon was not guaranteed, however, with doubts raised as far back as the 2nd century about its character, symbolism, and apostolic authorship. These doubts have been regularly expressed through Church history.

Second century Christians in Syria rejected the book because it was relied heavily upon by Montanism, a sect which was deemed to be heretical by the mainstream church. In the 4th century, Gregory of Nazianzus and other bishops argued against including Revelation because of the difficulties of interpretation and the risk of abuse. In the 16th century, Martin Luther initially considered it to be "neither apostolic nor prophetic" and stated that "Christ is neither taught nor known in it," and placed it in his Antilegomena (his list of questionable documents), though he retracted this view in later life. In the same century, John Calvin believed the book to be canonical, yet it was the only New Testament book on which he did not write a commentary. It remains the only book of the New Testament that is not read within the Divine Liturgy of the Eastern Orthodox Church, though it is included in Catholic and Protestant liturgies.

Merrill Unger and Gary N. Larson have argued that in spite of the objections that have been raised over the years, Revelation provides a logical conclusion, not just to the New Testament, but to the Christian Bible as a whole, and there is a continuous tradition dating back to the 2nd century supporting the authenticity of the document and indicating that it was generally included within the as yet unformalized canon of the early church.

Content

Revelation spans three literary genres: epistolary, apocalyptic, and prophetic.

The epistolary aspect is characteristic of the beginning part of the book, from 1:4 to the end of chapter 3. In 1:4–9, John addresses the reader directly, whereas in chapters 2–3, John addresses each of the seven Anatolian churches as if he were their bishop.

There is no clear evidence that the author drew from noncanonical Jewish apocalyptic literature, even though Revelation has been compared with other non-biblical Jewish writings from 200 BC to AD 200. Revelation makes use of symbolism and visions, mentions angelic mediators, has bizarre imagery, declares divine judgment, emphasizes the Kingdom of God, prophesies a new heaven and a new earth, and consists of a dualism of ages, in other words a present world and a World to Come.

In terms of being prophetic, the author of Revelation uses the words: prophecy, prophesy, prophesying, prophet, and prophets twenty-one times in these various forms throughout the text. No other New Testament book uses these terms to this extent.

Using the Greek Septuagint, John makes 348 allusions, or indirect quotes, from 24 of the canonized books of the Hebrew Bible, predominantly from Isaiah, Ezekiel, Daniel and Psalms. The narrative of the terrifying and boastful beast that rises out of the ocean, has many horns which represent kings, and which is thrown into the fire, derives from Daniel 7. The beast from the Book of Revelation combines body traits from all four beasts mentioned in Daniel 7. The description of the angel who gives the revelation derives from Daniel 10:5–6; the four horsemen derive from Zechariah (Zechariah 6:1–8); the lampstands and the two olive trees that represent two men derive from Zechariah 4:1–14; the four living beings derive from Ezekiel 1 and Ezekiel 10; the edible scroll that tastes as sweet as honey derives from Ezekiel 2:8–3:2; the marking of people on the forehead to determine who will be harmed and who will be spared derives from Ezekiel 9:3–6; and the locusts that look like horses and have teeth like those of lions derive from the book of Joel.

Text reconstruction

There are approximately 230 Greek manuscripts available for the reconstructing of the original reading of Revelation. Major texts used are: the uncial scripts Codex Sinaiticus (4th century), Codex Alexandrinus (5th century), and Codex Ephraemi (5th century); the papyri, especially that of p (3rd century); the minuscules (8th to 10th century); the church father quotations (2nd to 5th centuries); and the Greek commentary on Revelation by Andreas (6th century).

Some have argued that the author originally wrote Revelation in Aramaic and it was later translated into common Koine Greek. However, the Semitic words and phrases used throughout the book are evidence that Revelation is good "Jewish Greek" as used in 1st century Palestine. Though not proven, this hypothesis may explain the numerous grammatical imperfections of the text. The errors in Greek may demonstrate that the writer's original language was not Greek.

Literary structure

The author/rhetor appears to have created a Book in seven sections, where each section is made up of an introductory piece followed by seven revelations, and where the seven sections are themselves arranged in the following chiasm: Prologue 1.1–8; Section 1: 1.9–3.22 Messages to the Seven Churches; Section 2: 4.1–8.1 The Seven Seals; Section 3: 8.2–11.18 The Seven Trumpets; Section C: 11.19–15.4 Seven Visions (see kai eidon for the introduction and each vision); Section 3': 15.5–16.21 The Seven Bowls/Plagues (compare Trumpets 1:1, 2;2, etc.); Section 2': 17.1–19.10 Seven Words on the Fall of Babylon (see kai eipen, etc.); Section 1': 19.11–22.15 Seven Final Visions (see again kai eidon); Epilogue 22.16–21. The rhetor's sources/influences likely include Zechariah (opening chapters), the Jewish Menorah and the structure of John's Gospel (seven sections, each of twelve parts). Yet, others below express their views.

In terms of literary structure, Revelation consists of four visions, each involving John "seeing" the plan of God unveiled, with an epilogue that concludes the book.

In terms of content, the structure of Revelation is built around four successive groups of seven: the messages to the seven churches; the seven seals; the seven trumpets; and the seven bowl judgments. The repeated occurrence of the number seven contributes to the overall unity of Revelation. While several numbers stand out—3, 4, 7, 10, 12, 24, 144, 1000—the number seven appears to have a special significance. In fact, there are twenty-four distinct occurrences of the use of "seven." Seven is considered the number of perfection in Christianity.

One half of seven, 3½, is also a conspicuous number in Revelation: two witnesses are given power to prophesy 1,260 days, or exactly 3½ years, according to the Hebrew year of 360 days; the witnesses are then killed, and their dead bodies lie in the streets of Jerusalem for 3½ days; the "woman clothed with the sun" is protected in the wilderness for 1,260 days, or 3½ years; Gentiles tread the holy city underfoot for 42 months, or 3½ years; and the beast is given authority to continue for 42 months, or 3½ years.

Kenneth Strand asserts that symbols and phrases of Revelation are organized as a chiastic structure, a literary device used frequently in the Old Testament. Comparison of the chiastic divisions and content help to define the progression and themes of the book and to highlight details of particular importance.

Narrative criticism

Details surrounding the narrator of Revelation lead the reader to view him as a Jewish Christian. Thus, the story must be related to the point of view of the author-in-text. The main plot of Revelation is the battle between good and evil, God and Satan.

The story starts with the introduction of the main character, John of Patmos, followed by a series of events that lead to the resolution of the main problem, which is the defeat of evil and the establishment of a New Jerusalem. The hero, or protagonist, is Jesus. Satan is the antagonist, the ultimate adversary.

The setting presents elements that are external to the main character, conveying messages through archetypal imagery and symbolism.

Figures in Revelation

In order of appearance:

1. John of Patmos
2. The angel who reveals the Revelation of Jesus Christ
3. The One who sits on the Throne
4. Twenty-four crowned elders
5. Four living creatures
6. The Lion of Judah who is the seven horned Lamb with seven eyes
7. Four Horsemen of the Apocalypse
8. Four angels holding the four winds of the Earth
9. The seal-bearer angel
10. Seven angelic trumpeters
11. The star called Wormwood
12. Angel of Woe
13. Scorpion-tailed Locusts
14. Four angels bound to the great river Euphrates
15. Two hundred million lion-headed cavalry
16. The mighty angel of Seven thunders
17. The Two witnesses
18. Beast of the Sea having seven heads and ten horns
19. The woman and her child
20. The Dragon, fiery red with seven heads
21. Michael the Archangel
22. Lamb-horned Beast of the Earth
23. Image of the Beast of the sea
24. The False Prophet
25. Whore of Babylon
26. Death and Hades

Outline

1. The Revelation of Jesus Christ
   1. The Revelation of Jesus Christ is communicated to John of Patmos through prophetic visions. (1:1–9)
   2. John is instructed by the "one like a son of man" to write all that he hears and sees, from the prophetic visions, to Seven churches of Asia. (1:10–13)
   3. The appearance of the "one like a son of man" is given, and he reveals what the seven stars and seven lampstands represent. (1:14–20)
2. Messages for seven churches of Asia
   1. Ephesus: From this church, those "who overcome are granted to eat from the tree of life, which is in the midst of the Paradise of God." (2:1–7)
      1. Praised for not bearing those who are evil, testing those who say they are apostles and are not, and finding them to be liars; hating the deeds of the Nicolaitans; having persevered and possessing patience.
      2. Admonished to "do the first works" and to repent for having left their "first love."
   2. Smyrna: From this church, those who are faithful until death, will be given "the crown of life." Those who overcome shall not be hurt by the second death. (2:8–11)
      1. Praised for being "rich" while impoverished and in tribulation.
      2. Admonished not to fear the "synagogue of Satan," nor fear a ten-day tribulation of being thrown into prison.
   3. Pergamum: From this church, those who overcome will be given the hidden manna to eat and a white stone with a secret name on it." (2:12–17)
      1. Praised for holding "fast to My name," not denying "My faith" even in the days of Antipas, "My faithful martyr."
      2. Admonished to repent for having held the doctrine of Balaam, who taught Balak to put a stumbling block before the children of Israel; eating things sacrificed to idols, committing sexual immorality, and holding the "doctrine of the Nicolaitans."
   4. Thyatira: From this church, those who overcome until the end, will be given power over the nations in order to dash them to pieces with the rule of a rod of iron; they will also be given the "morning star." (2:18–29)
      1. Praised for their works, love, service, faith, and patience.
      2. Admonished to repent for allowing a "prophetess" to promote sexual immorality and to eat things sacrificed to idols.
   5. Sardis: From this church, those who overcome will be clothed in white garments, and their names will not be blotted out from the Book of Life; their names will also be confessed before the Father and His angels. (3:1–6)
      1. Admonished to be watchful and to strengthen since their works have not been perfect before God.
   6. Philadelphia: From this church, those who overcome will be made a pillar in the temple of God having the name of God, the name of the city of God, "New Jerusalem," and the Son of God's new name. (3:7–13)
      1. Praised for having some strength, keeping "My word," and having not denied "My name."
      2. Admonished to hold fast what they have, that no one may take their crown.
   7. Laodicea: From this church, those who overcome will be granted the opportunity to sit with the Son of God on His throne. (3:14–22)
      1. Admonished to be zealous and repent from being "lukewarm"; they are instructed to buy the "gold refined in the fire," that they may be rich; to buy "white garments," that they may be clothed, so that the shame of their nakedness would not be revealed; to anoint their eyes with eye salve, that they may see.
3. Before the Throne of God
   1. The Throne of God appears, surrounded by twenty four thrones with Twenty-four elders seated in them. (4:1–5)
   2. The Four Living Creatures are introduced. (4:6–11)
   3. A scroll, with seven seals, is presented and it is declared that the Lion of the tribe of Judah, from the "Root of David," is the only one worthy to open this scroll. (5:1–5)
   4. When the "Lamb having seven horns and seven eyes" took the scroll, the creatures of heaven fell down before the Lamb to give him praise, joined by myriads of angels and the creatures of the earth. (5:6–14)
4. Seven Seals are opened
   1. First Seal: A white horse appears, whose crowned rider has a bow with which to conquer. (6:1–2)
   2. Second Seal: A red horse appears, whose rider is granted a "great sword" to take peace from the earth. (6:3–4)
   3. Third Seal: A black horse appears, whose rider has "a pair of balances in his hand," where a voice then says, "A measure of wheat for a penny, and three measures of barley for a penny; and thou hurt not the oil and the wine." (6:5–6)
   4. Fourth Seal: A pale horse appears, whose rider is Death, and Hades follows him. Death was granted a fourth part of the earth, to kill with sword, with hunger, with death, and with the beasts of the earth. (6:7–8)
   5. Fifth Seal: "Under the altar," appeared the souls of martyrs for the "word of God," who cry out for vengeance. They are given white robes and told to rest until the martyrdom of their brothers is completed. (6:9-11)
   6. Sixth Seal: (6:12–17)
      1. There occurs a great earthquake where "the sun becomes black as sackcloth of hair, and the moon like blood" (6:12).
      2. The stars of heaven fall to the earth and the sky recedes like a scroll being rolled up (6:13–14).
      3. Every mountain and island is moved out of place (6:14).
      4. The people of earth retreat to caves in the mountains (6:15).
      5. The survivors call upon the mountains and the rocks to fall on them, so as to hide them from the "wrath of the Lamb" (6:16).
   7. Interlude: The 144,000 Hebrews are sealed.
      1. 144,000, from the twelve "tribes of Israel," are sealed as servants of God on their foreheads. (7:1–8)
      2. A great multitude stand before the Throne of God, who come out of the Great Tribulation, clothed with robes made "white in the blood of the Lamb" and having palm branches in their hands. (7:9–17)
   8. Seventh Seal: Introduces the seven trumpets (8:1–5)
      1. "Silence in heaven for about half an hour" (8:1).
      2. Seven angels are each given trumpets (8:2).
      3. An eighth angel takes a "golden censer," filled with fire from the heavenly altar, and throws it to the earth (8:3–5). What follows are "peals of thunder, rumblings, flashes of lightning, and an earthquake" (8:5).
      4. After the eighth angel has devastated the earth, the seven angels introduced in verse 2 prepare to sound their trumpets (8:6).
5. Seven trumpets are sounded (Seen in Chapters 8, 9, and 12).
   1. First Trumpet: Hail and fire, mingled with blood, are thrown to the earth burning up a third of the trees and green grass. (8:6–7)
   2. Second Trumpet: Something that resembles a great mountain, burning with fire, falls from the sky and lands in the ocean. It kills a third of the sea creatures and destroys a third of the ships at sea. (8:8–9)
   3. Third Trumpet: A great star, named Wormwood, falls from heaven and poisons a third of the rivers and springs of water. (8:10–11)
   4. Fourth Trumpet: A third of the sun, the moon, and the stars are darkened creating complete darkness for a third of the day and the night. (8:12–13)
   5. Fifth Trumpet: The First Woe (9:1–12)
      1. A "star" falls from the sky (9:1).
      2. This "star" is given "the key to the bottomless pit" (9:1).
      3. The "star" then opens the bottomless pit. When this happens, "smoke from like smoke from a gigantic furnace. The sun and sky darkened by the smoke from the Abyss" (9:2).
      4. From out of the smoke, locusts who are "given power like that of scorpions of the earth" (9:3), who are commanded not to harm anyone or anything except for people who were not given the "seal of God" on their foreheads (from chapter 7) (9:4).
      5. The "locusts" are described as having a human appearance (faces and hair) but with lion's teeth, and wearing "breastplates of iron"; the sound of their wings resembles "the thunderings of many horses and chariots rushing into battle" (9:7–9).
   6. Sixth Trumpet: The Second Woe (9:13–21)
      1. The four angels bound to the great river Euphrates are released to prepare two hundred million horsemen.
      2. These armies kill a third of mankind by use of three plagues: fire, smoke, and brimstone.
   7. Interlude: The little scroll. (10:1–11)
      1. An angel appears, with one foot on the sea and one foot on the land, having an opened little book in his hand.
      2. Upon the cry of the angel, seven thunders utter mysteries and secrets that are not to be written down by John.
      3. John is instructed to eat the little scroll that happens to be sweet in his mouth, but bitter in his stomach, and to prophesy.
      4. John is given a measuring rod to measure the temple of God, the altar, and those who worship there.
      5. Outside the temple, at the court of the holy city, it is treaded by the nations for forty-two months (3 1/2 years).
      6. Two witnesses prophesy for one thousand two hundred and sixty days, clothed in sackcloth. (11:1–14)
   8. Seventh Trumpet: The Third Woe that leads into the Seven bowls (11:15–19)
      1. The temple of God opens in heaven, where the ark of His covenant can be seen. There are lightnings, noises, thunderings, an earthquake, and great hail.
6. The Seven Spiritual Figures (Events leading into the Third Woe)
   1. A woman "clothed with the sun, with the moon under her feet, and on her head a garland of twelve stars" is in labor with a male child. (12:1–2)
   2. A great, fiery red, seven-headed dragon drags a third of the stars of heaven with his tail, and throws them to the earth. (12:3–4). The dragon waits for the birth of
   3. The child. However, when the child is born, it is caught up to God's throne while the woman flees into the wilderness for one thousand two hundred and sixty days (3 1/2 years). (12:5–6). War breaks out in heaven between Michael and the Dragon, identified as the Devil, Satan.(12:9) After a great fight, the Dragon and his angels are cast out of heaven for good, followed by praises of victory for God's kingdom. (12:7–12). The Dragon engages to persecute the Woman, but she is given aid to evade him. Her evasiveness enrages the Dragon, prompting him to wage war against the rest of her offspring, who keep the commandments of God and have the testimony of Jesus Christ. (12:13–17)
   4. A seven-headed leopard-like beast emerges from the sea, having one mortally wounded head that is then healed. By the Dragon, he is granted power and authority for forty-two months. (13:1–5)
   5. The Beast of the sea blasphemes God's name, wages war against the Saints, and overcomes them. (13:6–10)
   6. Another beast appears, but from the earth, having two horns like a lamb and speaking like a dragon. He directs people to make an image of the beast, breathing life into it, and forcing all people to bear "the mark of the Beast," "666" or in one source "616." (Rev 13:11–18). Events leading into the Third Woe:
   7. The Lamb stands on Mount Zion with the 144,000 "firstfruits" who are redeemed from earth. (14:1–5)
      1. The proclamations of three angels. (14:6–13)
      2. One like the Son of Man reaps the earth. (14:14–16)
      3. A second angel reaps "the vine of the earth" and throws it into "the great winepress of the wrath of God... and blood came out of the winepress... up to one thousand six hundred furlongs." (14:17–20)
      4. The temple of the tabernacle, in heaven, is opened. (15:1–5)
      5. Seven angels are given a golden bowl, from the Four Living Creatures, that contains the wrath of God. (15:6–8)
7. Seven bowls are poured onto Earth:
   1. First Bowl: A "foul and loathsome sore" afflicts the followers of the beast. (16:1–2)
   2. Second Bowl: The sea turns to blood and everything within it dies. (16:3)
   3. Third Bowl: All fresh water turns to blood. (16:4–7)
   4. Fourth Bowl: The sun scorches the Earth with intense heat. (16:8–9)
   5. Fifth Bowl: There is total darkness and great pain in the Beast's kingdom. (16:10–11)
   6. Sixth Bowl: Preparations are made for the final battle at Armageddon between the forces of good and evil. (16:12–16)
   7. Seventh Bowl: A great earthquake: "every island fled away and the mountains were not found." (16:17–21)
8. Aftermath of Babylon the Great
   1. The great harlot who sits on many waters: Babylon the Great. (17:1–18)
   2. Babylon is destroyed. (18:1–8)
   3. The people of the earth mourn Babylon's destruction. (18:9–19)
   4. The permanence of Babylon's destruction. (18:20–24)
9. The Marriage Supper of the Lamb
   1. A great multitude praises God. (19:1–6)
   2. The marriage supper of the Lamb. (19:7–10)
10. The Judgement of the Beast, Devil and Dead (19:11–20:15)
    1. The beast and the false prophet are cast into the lake of fire. (19:11–21)
    2. Satan is imprisoned in the bottomless pit for a thousand years. (20:1–3)
    3. The resurrected martyrs live and reign with Christ for a thousand years. (20:4–6)
    4. After the Thousand Years
       1. Satan is released and makes war against the people of God, but is defeated. (20:7–9)
       2. Satan is cast into the lake of burning sulfur. (20:10)
       3. The Last Judgment: the wicked, along with death and Hades, are cast into the lake of fire. (20:11–15)
11. The New Heaven and Earth, and New Jerusalem
    1. A new heaven and new earth replace the old. There is no more suffering or death. (21:1–8)
    2. God comes to dwell with humanity in the New Jerusalem. (21:2–8)
    3. Description of the New Jerusalem. (21:9–27)
    4. The river and tree of life appear for the healing of the nations. The curse is ended. (22:1–5)
12. Conclusion
    1. Christ's reassurance that his coming is imminent. Final admonitions. (22:6–21)

Interpretations

Revelation has a wide variety of interpretations, ranging from the simple message that we should have faith that God will prevail (symbolic interpretation), to complex end time scenarios (futurist interpretation), to the views of critics who deny any spiritual value to Revelation at all.

In the early Christian era, Christians generally understood the book to predict future events, especially an upcoming millennium of paradise on earth. In the late classical and medieval eras, the Church disavowed the millennium as a literal thousand-year kingdom. With the Protestant Reformation, opponents of Roman Catholicism adopted a historicist interpretation, in which the predicted apocalypse is believed to be playing out in church history. A Jesuit scholar countered with preterism, the belief that Revelation predicted events that actually occurred as predicted in the 1st century, such as the Persecution of Christians in the Roman Empire under the Emperors Nero and Domitian. In the 19th century, futurism (belief that the predictions refer to future events) largely replaced historicism among conservative Protestants.

Religious interpretations

Most of the interpretations fall into one or more of the following categories:

• Historicist, which sees in Revelation a broad view of history;
• Preterist, in which Revelation mostly refers to the events of the apostolic era (1st century), or—at the latest—the fall of the Roman Empire;
• Futurist, which believes that Revelation describes future events (modern believers in this interpretation are often called "millennialists"); and
• Idealist, or Symbolic, which holds that Revelation does not refer to actual people or events, but is an allegory of the spiritual path and the ongoing struggle between good and evil.

Eastern Orthodox interpretation

Eastern Orthodoxy treats the text as simultaneously describing contemporaneous events (events occurring at the same time) and as prophecy of events to come, for which the contemporaneous events were a form of foreshadow. It rejects attempts to determine, before the fact, if the events of Revelation are occurring by mapping them onto present-day events, taking to heart the Scriptural warning against those who proclaim "He is here!" prematurely. Instead, the book is seen as a warning to be spiritually and morally ready for the end times, whenever they may come ("as a thief in the night"), but they will come at the time of God's choosing, not something that can be precipitated nor trivially deduced by mortals. This view is also held by many Catholics, although there is a diversity of opinion about the nature of the Apocalypse within Catholicism.

Book of Revelation is the only book of the New Testament that is not read during services by the Eastern Orthodox Church. In the Coptic Orthodox Church (which is not in communion with the Eastern Orthodox church but is liturgically similar), the whole Book of Revelation is read during Apocalypse Night or Bright Saturday (6 days after Pascha).

Paschal liturgical interpretation

This interpretation, which has found expression among both Catholic and Protestant theologians, considers the liturgical worship, particularly the Easter rites, of early Christianity as background and context for understanding the Book of Revelation's structure and significance. This perspective is explained in The Paschal Liturgy and the Apocalypse (new edition, 2004) by Massey H. Shepherd, an Episcopal scholar, and in Scott Hahn's The Lamb's Supper: The Mass as Heaven on Earth (1999), in which he states that Revelation in form is structured after creation, fall, judgment and redemption. Those who hold this view say that the Temple's destruction (70 AD) had a profound effect on the Jewish people, not only in Jerusalem but among the Greek-speaking Jews of the Mediterranean. They believe The Book of Revelation provides insight into the early Eucharist, saying that it is the new Temple worship in the New Heaven and Earth. The idea of the Eucharist as a foretaste of the heavenly banquet is also explored by British Methodist Geoffrey Wainwright in his book Eucharist and Eschatology (Oxford University Press, 1980). According to Pope Benedict XVI some of the images of Revelation should be understood in the context of the dramatic suffering and persecution of the churches of Asia in the 1st century.

Accordingly, the Book of Revelation should not be read as an enigmatic warning, but as an encouraging vision of Christ's definitive victory over evil.

Seventh-day Adventist interpretation

Adventists maintain a historicist interpretation of the Bible's predictions of the apocalypse.

Bahai Faith interpretation

'Abdu'l-Baha has given some interpretations about the 11th and 12th chapters of Revelation. The 1260 days spoken of in different forms refers to the 1260 years of Islam that lasted until the beginning of the Revelation of the Bab in 1260 AH or 1844 AD. The "two witnesses" spoken of are Muhammad and 'Ali. "And there appeared a great wonder in heaven; and behold a great red dragon, having seven heads and ten horns, and seven crowns upon his heads." The seven heads and seven crowns are the seven countries and dominions that the Umayyads had control over, while the ten horns were the ten names of the Umayyad leaders. A more detailed explanation can be found in the references.

Esoteric interpretation

The esoterist views Revelation as bearing multiple levels of meaning, the lowest being the literal or "dead-letter." Those who are instructed in esoteric knowledge enter gradually into more subtle levels of understanding of the text. They see the book as delivering both a series of warnings for humanity and a detailed account of internal, spiritual processes of the individual soul.

The Gnostic Kabbalist believes that Revelation (like Genesis) is a very profound book of Kabbalistic symbolism. This view is held by teachers such as H.P. Blavatsky, Eliphas Levi, Rudolf Steiner.

Christian Gnostics, however, are unlikely to be attracted to the teaching of Revelation because the doctrine of salvation through the sacrificed Lamb, which is central to Revelation, is repugnant to Gnostics. Christian Gnostics "believed in the Forgiveness of Sins, but in no vicarious sacrifice for sin ... they accepted Christ in the full realisation of the word; his life, not his death, was the keynote of their doctrine and their practice."

James Morgan Pryse was an esoteric gnostic who saw Revelation as a western version of the Hindu theory of the Chakra. He began his work, "The purpose of this book is to show that the Apocalypse is a manual of spiritual development and not, as conventionally interpreted, a cryptic history or prophecy." Such diverse theories have failed to command widespread acceptance. But Christopher Rowland argues: "there are always going to be loose threads which refuse to be woven into the fabric as a whole. The presence of the threads which stubbornly refuse to be incorporated into the neat tapestry of our world-view does not usually totally undermine that view."

Radical discipleship interpretation

The radical discipleship interpretation asserts that the Book of Revelation is best understood as a handbook for radical discipleship; i. e., how to remain faithful to the spirit and teachings of Jesus and avoid simply assimilating to surrounding society. In this interpretation, the primary agenda of the book is to expose as impostors the worldly powers that seek to oppose the ways of God and God's Kingdom. The chief temptation for Christians in the 1st century, and today, is to fail to hold fast to the non-violent teachings and example of Jesus and instead be lured into unquestioning adoption and assimilation of worldly, national or cultural values – imperialism, nationalism, and civil religion being the most dangerous and insidious. This perspective (closely related to liberation theology) draws on the approach of Bible scholars such as Ched Myers, William Stringfellow, Richard Horsley, Daniel Berrigan, Wes Howard-Brook, and Joerg Rieger. Various Christian anarchists, such as Jacques Ellul, have identified the State and political power as the Beast.

Paschal spiritual interpretation

There is also a perspective that holds that the book of Revelation describes a spiritual battle that took place while Jesus was on the cross and in the grave. Some Primitive Baptists believe this to be the intended meaning.

Aesthetic and literary interpretations

Many literary writers and theorists have contributed to a wide range of theories about the origins and purpose of the Book of Revelation. Some of these writers have no connection with established Christian faiths but, nevertheless, found in Revelation a source of inspiration. Revelation has been approached from Hindu philosophy and Jewish Midrash. Others have pointed to aspects of composition which have been ignored such as the similarities of prophetic inspiration to modern poetic inspiration, or the parallels with Greek drama. In recent years theories have arisen which concentrate upon how readers and texts interact to create meaning and are less interested in what the original author intended.

Charles Cutler Torrey taught Semitic languages at Yale. His lasting contribution has been to show how much more meaningful prophets, such as the scribe of Revelation, are when treated as poets first and foremost. He thought this was a point often lost sight of because most English bibles render everything in prose. Poetry was also the reason John never directly quoted the older prophets. Had he done so, he would have had to use their (Hebrew) poetry whereas he wanted to write his own. Torrey insisted Revelation had originally been written in Aramaic. This was why the surviving Greek translation was written in such a strange idiom. It was a literal translation that had to comply with the warning at Revelation 22:18 that the text must not be corrupted in any way. According to Torrey, the story is that "The Fourth Gospel was brought to Ephesus by a Christian fugitive from Palestine soon after the middle of the first century. It was written in Aramaic." Later, the Ephesians claimed this fugitive had actually been the beloved disciple himself. Subsequently, this John was banished by Nero and died on Patmos after writing Revelation. Torrey argued that until 80 AD, when Christians were expelled from the synagogues, the Christian message was always first heard in the synagogue and, for cultural reasons, the evangelist would have spoken in Aramaic, else "he would have had no hearing." Torrey showed how the three major songs in Revelation (the new song, the song of Moses and the Lamb and the chorus at 19: 6–8) each fall naturally into four regular metrical lines plus a coda. Other dramatic moments in Revelation, such as 6: 16 where the terrified people cry out to be hidden, behave in a similar way.

Christina Rossetti was a Victorian poet who believed the sensual excitement of the natural world found its meaningful purpose in death and in God. Her The Face of the Deep is a meditation upon the Apocalypse. In her view, what Revelation has to teach is patience. Patience is the closest to perfection the human condition allows. Her book, which is largely written in prose, frequently breaks into poetry or jubilation, much like Revelation itself. The relevance of John's visions belongs to Christians of all times as a continuous present meditation. Such matters are eternal and outside of normal human reckoning. "That winter which will be the death of Time has no promise of termination. Winter that returns not to spring ... – who can bear it?" She dealt deftly with the vengeful aspects of John's message. "A few are charged to do judgment; everyone without exception is charged to show mercy." Her conclusion is that Christians should see John as "representative of all his brethren" so they should "hope as he hoped, love as he loved."

Recently, aesthetic and literary modes of interpretation have developed, which focus on Revelation as a work of art and imagination, viewing the imagery as symbolic depictions of timeless truths and the victory of good over evil. Elisabeth Schuessler Fiorenza wrote Revelation: Vision of a just world from the viewpoint of rhetoric. Accordingly, Revelation's meaning is partially determined by the way John goes about saying things, partially by the context in which readers receive the message and partially by its appeal to something beyond logic. Professor Schuessler Fiorenza believes that Revelation has particular relevance today as a liberating message to disadvantaged groups. John's book is a vision of a just world, not a vengeful threat of world-destruction. Her view that Revelation's message is not gender-based has caused dissent. She says we are to look behind the symbols rather than make a fetish out of them. In contrast, Tina Pippin states that John writes "horror literature" and "the misogyny which underlies the narrative is extreme." Professor Schuessler Fiorenza would seem to be saying John's book is more like science fiction; it does not foretell the future but uses present-day concepts to show how contemporary reality could be very different.

D. H. Lawrence took an opposing, pessimistic view of Revelation in the final book he wrote, Apocalypse. He saw the language which Revelation used as being bleak and destructive; a 'death-product'. Instead, he wanted to champion a public-spirited individualism (which he identified with the historical Jesus supplemented by an ill-defined cosmic consciousness) against its two natural enemies. One of these he called "the sovereignty of the intellect" which he saw in a technology-based totalitarian society. The other enemy he styled "vulgarity" and that was what he found in Revelation. "It is very nice if you are poor and not humble ... to bring your enemies down to utter destruction, while you yourself rise up to grandeur. And nowhere does this happen so splendiferously than in Revelation." His specific aesthetic objections to Revelation were that its imagery was unnatural and that phrases like "the wrath of the Lamb" were "ridiculous." He saw Revelation as comprising two discordant halves. In the first, there was a scheme of cosmic renewal "great Chaldean sky-spaces" which he quite liked. Then the book hinged around the birth of the baby messiah. After that, "flamboyant hate and simple lust ... for the end of the world." Lawrence coined the term "Patmossers" to describe those Christians who could only be happy in paradise if they knew their enemies were suffering in hell.

Academic interpretations

Modern biblical scholarship attempts to understand Revelation in its 1st century historical context within the genre of Jewish and Christian apocalyptic literature. This approach considers the text as an address to seven historical communities in Asia Minor. Under this interpretation, assertions that "the time is near" are to be taken literally by those communities. Consequently the work is viewed as a warning not to conform to contemporary Greco-Roman society which John "unveils" as beastly, demonic and subject to divine judgment. There is further information on these topics in the entries on higher criticism and apocalyptic literature.

Although the acceptance of Revelation into the canon has from the beginning been controversial, it has been essentially similar to the career of other texts. The eventual exclusion of other contemporary apocalyptic literature from the canon may throw light on the unfolding historical processes of what was officially considered orthodox, what was heterodox, what was even heretical. Interpretation of meanings and imagery are anchored in what the historical author intended and what his contemporary audience inferred; a message to Christians not to assimilate into the Roman imperial culture was John's central message. Thus, his letter (written in the apocalyptic genre) is pastoral in nature, and the symbolism of Revelation is to be understood entirely within its historical, literary and social context. Critics study the conventions of apocalyptic literature and events of the 1st century to make sense of what the author may have intended.

Criticism

Nineteenth-century agnostic Robert G. Ingersoll called Revelation "the insanest of all books." Thomas Jefferson omitted it, along with most of the Biblical canon, from the Jefferson Bible, and wrote that at one time he considered it as "merely the ravings of a maniac, no more worthy nor capable of explanation than the incoherences of our own nightly dreams." Friedrich Engels claimed that the Book of Revelation was primarily a political and anti-Roman work.

Martin Luther changed his perspective on Revelation over time. In the preface to the German translation of Revelation that he composed in 1522, he said that he did not consider the book prophetic or apostolic, since "Christ is neither taught nor known in it." But in the completely new preface that he composed in 1530, he reversed his position and concluded that Christ was central to the book. He concluded, "As we see here in this book, that through and beyond all plagues, beasts, and evil angels, Christ is nonetheless with the saints and wins the final victory."

G. K. Chesterton commented, "And though St. John the Evangelist saw many strange monsters in his vision, he saw no creature so wild as one of his own commentators."

Old Testament origins

Much of Revelation employs ancient sources, primarily but not exclusively the Old Testament. For example, Howard-Brook and Gwyther regard the Book of Enoch (1 Enoch) as an equally significant but contextually different source. "Enoch's journey has no close parallel in the Hebrew scriptures."

Academics showed little interest in this topic until recently. This was not, however, the case with popular writers from non-conforming backgrounds, who interspersed the text of Revelation with the prophecy they thought was being promised. For example, an anonymous Scottish commentary of 1871 prefaces Revelation 4 with the Little Apocalypse of Mark 13, places Malachi 4:5 ("Behold I will send you Elijah the prophet before the coming of the great and dreadful day of the Lord") within Revelation 11 and writes Revelation 12:7 side-by-side with the role of "the satan" in the Book of Job. The message is that everything in Revelation will happen in its previously appointed time.

Steve Moyise uses the index of the United Bible Societies' Greek New Testament to show that "Revelation contains more Old Testament allusions than any other New Testament book, but it does not record a single quotation." Perhaps significantly, Revelation chooses different sources than other New Testament books. Revelation concentrates on Isaiah, Psalms, and Ezekiel, while neglecting, comparatively speaking, the books of the Pentateuch that are the dominant sources for other New Testament writers. Methodological objections have been made to this course as each allusion may not have an equal significance. To counter this, G. K. Beale sought to develop a system that distinguished 'clear', 'probable', and 'possible' allusions. A clear allusion is one with almost the same wording as its source, the same general meaning, and which could not reasonably have been drawn from elsewhere. A probable allusion contains an idea which is uniquely traceable to its source. Possible allusions are described as mere echoes of their putative sources.

Yet, with Revelation, the problems might be judged more fundamental. The author seems to be using his sources in a completely different way to the originals. For example, he borrows the 'new temple' imagery of Ezekiel 40–48 but uses it to describe a New Jerusalem which, quite pointedly, no longer needs a temple because it is God's dwelling. Ian Boxall writes that Revelation "is no montage of biblical quotations (that is not John's way) but a wealth of allusions and evocations rewoven into something new and creative." In trying to identify this "something new", Boxall argues that Ezekiel provides the 'backbone' for Revelation. He sets out a comparative table listing the chapters of Revelation in sequence and linking most of them to the structurally corresponding chapter in Ezekiel. The interesting point is that the order is not the same. John, on this theory, rearranges Ezekiel to suit his own purposes.

Some commentators argue that it is these purposes – and not the structure – that really matters. G. K. Beale believes that, however much John makes use of Ezekiel, his ultimate purpose is to present Revelation as a fulfilment of Daniel 7.

See also

• Alpha and Omega
• Apocalypse of John - dated astronomically
• Apocalypse of Peter
• Apocalypse Revelation
• Apocalypticism
• Arethas of Caesarea
• Biblical numerology
• Christian eschatological differences
• Events of Revelation
• Horae Apocalypticae
• New Earth
• Number of the Beast
• Second Coming
• The Beast (Bible)
• Textual variants in the Book of Revelation
• Woman of the Apocalypse
• English Apocalypse manuscripts

Notes

1. Other apocalypses popular in the early Christian era did not achieve canonical status, except 2 Esdras (also known as the Apocalypse of Ezra), which is recognized as canonical in the Ethiopian Orthodox Churches.

References

1. Van den Biesen, Christian. "Apocalypse". The Catholic Encyclopedia. New Advent. Retrieved 9 June 2013.
2. Yarbro Collins, Adela (1984). Crisis and Catharsis: The Power of the Apocalypse. p. 28. ISBN 978-0-66424521-4.
3. Freeman, Charles (2009). A New History of Early Christianity. p. 107. ISBN 978-0-30012581-8. Retrieved 29 September 2012.
4. Rev. 1:1, 4, 9; 22:8
5. Rev 1:9; 4:1–2
6. John. "Revelation". Bible (King James ed.). Retrieved 29 September 2012. {{cite web}}: |chapter= ignored (help)
7. St. Justin Martyr, Dialogue with Trypho Chapter lxxxi.
8. Eusebius of Caesarea, Ecclesiastical History Book vii. Chapter xxv.
9. St. Quodvultdeus, On the Symbol, 3.1–6
10. Eusebius of Caesarea, Ecclesiastical History Book iii. Chapter xxv.
11. Jerome, Homily on Psalm 149.
12. "Apocalypse," Encyclopedia Biblica
13. Revelation By Ben Witherington III, p. 32
14. "The author calls himself John, both in the opening and the closing verses of the book. He states that because of his Christian faith he has been banished to the isle of Patmos. He addresses the churches of Asia with a consciousness of unquestioned authority. Of no other person in the first century could these statements be made." Charles R. Erdman. Revelation of John: An Exposition. Westminster, 1936.
15. Ehrman 2004, p. 467ff
16. Charles Revelation p. xxviii
17. Charles Revelation p. liv
18. J.N.Sevenster, Do you know Greek?, 1968.
19. J.N.Sevenster, Do you know Greek?, 1968. ch. 9
20. Ford, p. 30.
21. Kenneth Gentry. Before Jerusalem Fell, ISBN 0-930464-20-6. Powder Springs, Georgia: American Vision, 1989.
22. Robert H. Mounce. The Book of Revelation, pg. 15–16. Cambridge: Eerdman's. Books.google.com
23. St. Irenaeus, Against Heresies, Book 5 Chapter 30 Section 3.
24. Brown 1997, pp. 806–809
25. Cary, E. (trans.) "Dio Cassius' Roman History, Epitome of Book LXI-LXX." Loeb Classical Library. Cambridge MA: Harvard University, 1995. p.349.
26. Mounce, pg.19–21
27. cf. Paul Touilleux, Albert Gelin, André Feuillet
28. Denzinger 186 in the new numbering, 92 in the old
29. McDonald & Sanders' The Canon Debate, Appendix D-2, note 19: "Revelation was added later in 419 at the subsequent synod of Carthage."
30. Pattemore, Stephen (2004), The People of God in the Apocalypse, Cambridge University Press, p. 1.
31. see N. B. Stonehouse, Apocalypse in the Ancient Church (c. 1929), pp. 139–42, esp. p. 138
32. "Luther's Treatment of the 'Disputed Books' of the New Testament". Bible researcher. Retrieved 25 April 2013.
33. Hoekema, Anthony A (1979), The Bible and the future, Grand Rapids, Mich: Eerdmans, p. 297, ISBN 978-0-8028-3516-1.
34. Unger, Merrill; Larson, Gary (2005), "Revelation", The New Unger's Bible Handbook, Chicago: Moody.
35. ^ C. Marvin Plate. Four Views on the Book of Revelation, 2010 (ISBN 0310872391, ISBN 978-0-310-87239-9)
36. "St John The Evangelist". Ewtn.com. Retrieved 25 April 2013.
37. Henry Barclay Swete. Commentary on Revelation (Grand Rapids: Kregel, 1977)
38. ^ Alan F. Johnson. Revelation, in The Expositor’s Bible Commentary, ed.
39. Mal Couch. A Bible Handbook to Revelation, 2001, (ISBN 0825423589, ISBN 978-0-8254-2358-1), p.81
40. Merrill C. Tenney. Interpreting Revelation (Grand Rapids: Eermans, 1959), 101, 104
41. Mal Couch. A Bible Handbook to Revelation, 2001, (ISBN 0825423589, ISBN 978-0-8254-2358-1), p.73
42. Apocalypse and the Writings on Revelation D. H. Lawrence pg 173. Books.google.com. Retrieved 25 April 2013.
43. Sliced Bread, David G Palmer, 1988, New Testament: New Testimony to the skills of the writers and first readers, David G Palmer, 2006
44. Morris. The Revelation of St. John
45. Senior, Donald; Mary Ann Getty; Carroll Stuhlmueller (1990). The Catholic Study Bible. New York City: Oxford University Press. pp. 398, 399. ISBN 978-0195297768.
46. "Literary Structure—A Key to Interpreting The Revelation". Ministry Magazine.
47. "Chiastic Literary Structure". Revelation of Jesus.
48. Gilbert Desrosiers. An introduction to Revelation, 2000,(ISBN 0826450024, ISBN 978-0-8264-5002-9), p. 71-73
49. Gilbert Desrosiers, 2000, p. 73
50. Gilbert Desrosiers, 2000, p. 73, 74
51. "The Book Of Revelation Or The Apocalypse Of John". Biblescripture.net. Retrieved 25 April 2013.
52. Robert J. Karris (ed.) The Collegeville Bible Commentary Liturgical Press, 1992 p. 1296.
53. Ken Bowers, Hiding in plain sight, Cedar Fort, 2000 p. 175.
54. Carl Gustav Jung in his autobiography Memories Dream Reflections said "I will not discuss the transparent prophecies of the Book of Revelation because no one believes in them and the whole subject is felt to be an embarrassing one."
55. Averky (Taushev), Archbishop (1996-Eng. tr. Fr. Seraphim Rose). The Apocalypse: In the Teachings of Ancient Christianity. Platina, California: St. Herman of Alaska Brotherhood. ISBN 978-0-938635-67-3. {{cite book}}: Check date values in: |year= (help)CS1 maint: year (link)
56. Scott Hahn, The Lamb's Supper: The Mass as Heaven on Earth, ISBN 0-385-49659-1. New York City: Doubleday, 1999.
57. Catholic Online (23 August 2006). "Pope Benedict: Read Book of Revelation as Christ's victory over evil – International – Catholic Online". Catholic.org. Retrieved 25 April 2013.
58. http://reference.bahai.org/en/t/ab/SAQ/saq-11.html
59. http://reference.bahai.org/en/t/ab/SAQ/saq-13.html
60. R. Frances Swiney (Rosa Frances Emily Biggs) The Esoteric Teaching of the Gnostics London: Yellon, Williams & Co (1909) p.3 & 4
61. James M. Pryse Apocalypse unsealed London: Watkins (1910). The theory behind the book is given in Arthur Avalon (Sir John Woodroffe) The Serpent Power Madras (Chennai): Ganesh & Co (1913). One version of how these beliefs might have travelled from India to the Middle East, Greece and Rome is given in the opening chapters of Rudolf Otto The Kingdom of God and the Son of Man London: Lutterworth (1938)
62. Christopher Rowland Revelation London:Epworth (1993) p.5
63. Howard-Brook, Wes; Gwyther, Anthony (1999). Unveiling Empire: Reading Revelation Then and Now. Orbis Books. ISBN 978-1-57075-287-2.
64. Rieger, Joerg (2007). Christ & Empire: From Paul to Postcolonial Times. Fortress Press. ISBN 978-0-8006-2038-7.
65. Christoyannopoulos, Alexandre (2010). Christian Anarchism: A Political Commentary on the Gospel. Exeter: Imprint Academic. pp. 123–126. Revelation
66. Charles C. Torrey The Apocalypse of John New Haven: Yale University Press (1958). Christopher R. North in his The Second Isaiah London: OUP (1964) p. 23 says of Torrey's earlier Isaiah theory, "Few scholars of any standing have accepted his theory." This is the general view of Torrey's theories. However, Christopher North goes on to cite Torrey on 20 major occasions and many more minor ones in the course of his book. So, Torrey must have had some influence and poetry is the key.
67. Apocalypse of John p. 7
68. Apocalypse of John p. 37
69. Apocalypse of John p. 8
70. Apocalypse of John p. 137
71. Apocalypse of John p. 140
72. "Flowers preach to us if we will hear," begins her poem 'Consider the lilies of the field' Goblin Market London: Oxford University Press (1913) p. 87
73. Ms Rossetti remarks that patience is a word which does not occur in the Bible until the New Testament, as if the usage first came from Christ's own lips. Christina Rossetti The Face of the Deep London: SPCK (1892) p. 115
74. "Christians should resemble fire-flies, not glow-worms; their brightness drawing eyes upward, not downward." The Face of the Deep p. 26
75. 'vision' lends the wrong emphasis as Ms Rossetti sought to minimise the distinction between John's experience and that of others. She quoted 1 John 3:24 "He abideth in us, by the Spirit which he hath given us" to show that when John says, "I was in the Spirit" it is not exceptional.
76. The Face of the Deep p. 301
77. The Face of the Deep p. 292
78. The Face of the Deep p. 495
79. Elisabeth Schuessler Fiorenza Revelation: Vision of a just world Edinburgh: T&T Clark (1993). The book seems to have started life as Invitation to the Book of Revelation Garden City: Doubleday (1981)
80. Tina Pippin Death & Desire: The rhetoric of gender in the Apocalypse of John Louisville: Westminster-John Knox (1993) p. 105
81. D. H. Lawrence Apocalypse London: Martin Secker (1932) published posthumously with an introduction (p. v – xli) by Richard Aldington which is an integral part of the text.
82. Apocalypse p. xxiii
83. Apocalypse p. 6
84. Apocalypse p. 11 Lawrence did not consider how these two types of Christianity (good and bad in his view) might be related other than as opposites. He noted the difference meant that the John who wrote a gospel could not be the same John that wrote Revelation.
85. Robert Green Ingersoll. "The Devil". Retrieved 30 November 2007.
86. "Bergh: Writings of Thomas Jefferson, Vol. 16". Constitution.org. 1 May 1904. Retrieved 25 April 2013.
87. Engels. "The Book of Revelation". Marxists.org. Retrieved 25 April 2013.
88. For the preface of 1522 see Luther's Works volume 35 pp. 398–399. For the quotation of the preface from 1530 see the same volume, p. 411.
89. Orthodoxy, page 10, 1908
90. Wes Howard-Brook & Anthony Gwyther Unveiling Empire New York: Orbis (1999) p. 76
91. S Moyise p.13 reports no work whatsoever done between 1912 and 1984
92. Anon An exposition of the Apocalypse on a new principle of literal interpretation Aberdeen: Brown (1871)
93. S. Moyise The Old Testament in the Book of Revelation Sheffield: Sheffield Academic Press (1995) p. 31
94. Ian Boxall The Revelation of St John London: Continuum & Peabody MA: Hendrickson (2006) p. 254
95. G. K. Beale John's use of the Old Testament in Revelation Sheffield: Sheffield Academic Press (1998) p. 109

Bibliography

• Bass, Ralph E., Jr. (2004) Back to the Future: A Study in the Book of Revelation, Greenville, South Carolina: Living Hope Press, ISBN 0-9759547-0-9.
• Beale G.K., The Book of Revelation, NIGTC, Grand Rapids – Cambridge 1999. ISBN 0-8028-2174-X
• Bousset W., Die Offenbarung Johannis, Göttingen 1896, 1906.
• Boxall, Ian, (2006) The Revelation of Saint John (Black's New Testament Commentary) London: Continuum, and Peabody, Massachusetts: Hendrickson. ISBN 0-8264-7135-8 U.S. edition: ISBN 1-56563-202-8
• Boxall, Ian (2002) Revelation: Vision and Insight – An Introduction to the Apocalypse, London: SPCK ISBN 0-281-05362-6
• Brown, Raymond E. (3 October 1997). Introduction to the New Testament. Anchor Bible. ISBN 0-385-24767-2.
• Ehrman, Bart D. (2004). The New Testament: A Historical Introduction to the Early Christian Writings. New York: Oxford. ISBN 0-19-515462-2.
• Forbes, Andrew ; Henley, David (2012). Apocalypse: The Illustrated Book of Revelation. Chiang Mai: Cognoscenti Books. ASIN: B008WAK9SS
• Ford, J. Massyngberde (1975) Revelation, The Anchor Bible, New York: Doubleday ISBN 0-385-00895-3.
• Gentry, Kenneth L., Jr. (1998) Before Jerusalem Fell: Dating the Book of Revelation, Powder Springs, Georgia: American Vision, ISBN 0-915815-43-5.
• Gentry, Kenneth L., Jr. (2002) The Beast of Revelation, Powder Springs, Georgia: American Vision, ISBN 0-915815-41-9.
• Hahn, Scott (1999) The Lamb's Supper: Mass as Heaven on Earth, Darton, Longman, Todd, ISBN 0-232-52500-5
• Hernández, Juan, Scribal habits and theological influences in the Apocalypse, Tübingen 2006
• Hudson, Gary W. (2006) Revelation: Awakening The Christ Within, Vesica Press, ISBN 0-9778517-2-9
• Kiddle M., The Revelation of St. John (The Moffat New Testament Commentary), New York – London 1941.
• Kirsch, Thomas. A History of the End of the World: How the Most Controversial Book in the Bible Changed the Course of Western Civilization. New York: HarperOne, 2006.
• Lohmeyer, Ernst, Die Offenbarung des Johannes, Tübingen 1953.
• Muggleton, Lodowicke Works on the Book of Revelation London 2010 ISBN 978-1-907466-04-5
• Müller U.B., Die Offenbarung des Johannes, Güttersloh 1995.
• Prigent P., L’Apocalypse, Paris 1981.
• Samael Aun Weor (2004) . The Aquarian Message: Gnostic Kabbalah and Tarot in the Apocalypse of St. John. Thelema Press. ISBN 0-9745916-5-3.
• Roloff J., Die Offenbarung des Johannes, Zürich 1987.
• Shepherd, Massey H. (2004) The Paschal Liturgy and the Apocalypse, James Clarke, ISBN 0-227-17005-9
• Stonehouse, Ned B., (c. 1929) The Apocalypse in the Ancient Church. A Study in the History of the New Testament Canon, n.d., Goes: Oosterbaan & Le Cointre.
• Sweet, J. P. M., (1979, Updated 1990) Revelation, London: SCM Press, and Philadelphia: Trinity Press International. ISBN 0-334-02311-4.
• Wikenhauser A., Offenbarung des Johannes, Regensburg 1947, 1959.
• Witherington III, Ben, (2003) Revelation, The New Cambridge Bible Commentary, New York: Cambridge University Press, ISBN 978-0-521-00068-0.
• Zahn Th., Die Offenbarung des Johannes, t. 1–2, Leipzig 1924–1926.
• Francesco Vitali, Piccolo Dizionario dell'Apocalisse, TAU Editrice, Todi 2008

External links

• Early Christian Writings: Apocalypse of John: text, introduction, context
• "Revelation to John." Encyclopædia Britannica Online.
• Apocalypse, Book of – Article from the Catholic Encyclopedia
• Understanding the Book of Revelation – Article by L. Michael White from PBS Frontline program "Apocalypse!"
• "The Marvelous Address: The Revelation of the Beloved (Disciple)" is an 18th-century manuscript about the Book of Revelation in Arabic
• Jewish Encyclopedia
• Texts on Wikisource:
  • C. van den Biesen (1913). "Apocalypse". In Herbermann, Charles (ed.). Catholic Encyclopedia. New York: Robert Appleton Company.
  • A. J. Schem (1879). "Apocalypse". In Ripley, George; Dana, Charles A. (eds.). The American Cyclopædia.

v t e Seven churches of Asia
EphesusSmyrnaPergamonThyatiraSardisPhiladelphia (modern Alaşehir)Laodicea

Template:Link FA Template:Link GA

• Book of Revelation
• Christian apocalyptic writings
• Christian eschatology
• New Testament books
• New Testament narrative